Generația 91: mutație a valorilor? mutație a măștilor?

Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit. La microfon e Vasile Botnaru, autorul şi prezentatorul emisiunii duminicale Punct şi de la capăt. Astăzi sunteţi martorii, beneficiarii şi poate chiar complicii momentului de inaugurare a unui nou compartiment al emisiunilor noastre, numit convenţional “Portretul generaţiei de aceeaşi vârstă cu Republica Moldova”. Pentru că în acest an se vor împlini 20 de ani de la proclamarea independenţei, precedată de proclamarea suveranităţii, vom insista în cadrul emisiunilor noastre nu atât să dăm înapoi filmul istoriei, cât să vedem cine şi ce a învăţat din cele două decenii de independenţă. Cine şi cu ce s-a ales. Şi vom vorbi, în mod prioritar, despre generaţia născută în acel an de graţie 1991. Îi vom întreba pe oamenii, care fac parte din aceasta generatie, de unde se revendică, ce înseamnă pentru ei independenţa, cum o definesc şi cum o apără? Sau şi-o apără. A modificat oare independenţa traiectoria acestei generaţii şi trăsăturile pregnante, pe care, lucru ştiut, încearcă să le surprindă nu doar scriitorii, cinematografiştii sau pictorii, dar şi sociologii, antropologii şi mai ales politehnologii, cei care nu ştiu altceva decît să transforme populaţia în carne de tun pentru bătălii electorale.

Așadar, cu masa rotundă de astăzi inaugurăm un nou compartiment jurnalistic al emisiunilor noastre, pe care convenţional l-aş numi, e un titlu de lucru, „Generaţia 91”. Avem de gând să schiţăm, prin toate mijloacele ce ne stau la îndemînă, un portret al generaţiei, care este de o vârstă cu Republica Moldova.

O primă contribuţie vine de la trei studente şi un student de la Academia de Studii Economice, care se numesc Dumitriţa Cauia, Cristina Vornic, Marina Ursachi şi Dan Bîlici. Prin urmare, mai curînd încercăm să schiţăm un autoportret al generaţiei.

Europa Liberă: Şi îi rog pe oaspeţii mei să-mi spună ce trăsături pregnante ar fi să caracterizeze generaţia din care fac parte? Dumitriţa, ai cuvântul.

Dumitriţa Cauia: „În jurul meu am întâlnit persoane visătoare, văd viaţa ca un fapt foarte frumos şi pozitiv. Foarte mulţi îmi zic că eu sunt mai negativistă. Eu le zic: nu, oameni buni, eu sunt mai pragmatică, mai cu picioarele pe pământ, îmi dau seama ce este în jurul meu. Poate din acest motiv gândesc şi altfel şi îmi dau seama că lumea în ziua de azi este foarte rea şi fiecare face doar pentru sine. Pot să zic că este mai realistă, depinde de grupul unde te afli, dacă sunt persoane care te susţin şi lumea este independentă din punct de vedere al deciziilor.”

Europa Liberă: Deci trei trăsături avem: realistă, în sensul bun.

Dumitriţa Cauia: „Da.”

Europa Liberă: Săritoare la nevoie, de la caz la caz.

Dumitriţa Cauia: „Depinde de grupul, unde te afli.”

Europa Liberă: Şi independentă în luarea deciziilor. Alte trăsături.

Dan Bîlici: „Generaţia noastră evident, că nu se defineşte doar prin oamenii, care sunt la moment acum în ţară, dar sunt şi peste hotarele ţării. Toţi prietenii mei, care până în clasa a 12-cea, până a pleca la studii în alte ţări, se simţea mai mult, preponderent o gândire mai pesimistă şi poţi s-o numeşti şi realistă, că chipurile aici treburile stau un pic rău şi mai bine, băieţi, hai să ne ducem în altă parte cât mai avem timp. Acum, însă, după ce au plecat şi mă aflu în mediul oamenilor, care îşi fac studiile aici, îşi fac planuri pentru viaţa lor, planurile lor au tangenţe foarte mari cu Chişinăul, cu Republica Moldova, cu societatea de aici. Au rămas acei care cred în viitorul ţării şi care o acceptă cu toate părţile ei atât negative, cât şi pozitive. Şi înţeleg, că aici le este locul şi că aici o să trăiască. Şi de dânşii depinde cum ei în continuare ei o să trăiască.”

Europa Liberă: Nu sunt oamenii ăştea oare „donchihottieni” şi romantici? Pentru că unul care a plecat, zice: eu am o viaţă. Eu vreau s-o trăiesc în condiţii de confort. Să am ceea ce merit, în virtutea faptului că m-am născut în secolul 21. Eu astăzi vreau să am ceea ce au semenii mei din Franţa şi Italia. Cum răspunzi unor asemenea judecăţi?

Dan Bîlici: „Personal cred că totul ce este posibil în America, în Franţa poţi personal ţie să-ţi organizezi şi aici în Moldova. Totul doar depinde de ambiţiile tale şi ce doreşti tu să atingi, ce scop ai tu în viaţa dată. Dacă tu doreşti să joci toată noaptea în cazinou şi să lucrezi doar opt ore pe zi, adică da, poftim. Dar eu vreau să spun că ai şi aici toate condiţiile pentru a-ţi crea un viitor bun. Evident, că ai unele piedici, care ceilalţi din Occident sau din America nu le au. Însă şi aici tu ai libertatea şi ai instrumentele pentru a-ţi atinge visul pe care tu îl doreşti. Totul depinde ce vreai tu în viaţa dată.”

Europa Liberă: Deci, de aici eu pot să deduc că sunteţi o generaţie ambiţioasă şi conştientă de instrumentele, pe care le oferă viaţa de azi. Inclusiv sub aspectul globalizării, informatizării. Înţeleg că şi asta contează.

Dan Bîlici: „Da, acum trăim într-o epocă, când, nu ştiu, ceva apare o ştire, sau o noutate, sau un nou gadget undeva în America, în Silicon Valley. Bun, o să apară nu peste o săptămână, cum o să apară în California, de exemplu, da o să apară peste două luni, dar oricum o să fie şi în Moldova. Adică, noi trăim în era informaţiilor, când totul se transmite cu viteza luminii. Aşa că indiferent unde tu eşti, tu poţi accesa toate bunătăţile, pe care ni le dă civilizaţia.”

Europa Liberă: Ok, deci Dan, la colecţia de trăsături, adaugă asta – o generaţie conştientă de posibilităţile lumii de astăzi. Marina, te ascultăm.

Marina Ursachi: „Noi oricum suntem traşi, sau agăţaţi de trecut. Sunt foarte mulţi care au un mod de gânditre şi o mentalitate, trăiesc cu trecutul.”

Europa Liberă: Ca să deducem încă o trăsătură – cât de dependentă este generaţia voastră de trecut? Se mai spune ca o metaforă consacrată – fiecare are câte un schelet în dulap.

Marina Ursachi: „Consider că mai mult scheletul ăsta se referă la luarea unei decizii. Spre exemplu, atunci când mama sau bunica spune că nu-i frumos aşa, nu se poate aşa. Nu se putea aşa atunci, cu mulţi ani în urmă. În prezent lucrurile se văd un pic altfel, da? Lumea gândeşte cât de cât un pic altfel. În generaţia mea, vreau să spun, oamenii sunt diferiţi. Consider că mai mult, totuşi, generaţia e mai mult superficială, nu ştiu. Se pierd, totuşi, valorile. Cred că cu timpul se pierd valorile, pe care le aveau buneii noştri, sau anumite standarde morale şi etice.”

Europa Liberă: Dar natura nu acceptă vidul. În locul lor vin altele. Cred că voi sunteţi suficient de pregătiţi să acceptaţi nu nişte gunoaie, dar alte valori, la fel de importante în locul lor. Dan ne-a dat exemplul gadget-urile. De pe rafturile astea, de pe care mai faceţi ordine şi ştergeţi praful şi aruncaţi de acolo. În loc ce puneţi?

Marina Ursachi: „Aceste valori se manifestă la nivel de prietenie. Cu o persoană. Încrederea pe care poţi s-o ai în persoana de alături, sau poate neîncredere. Dezamăgirea, după ce eşti dezamăgit de o persoană, stai pe urmă şi te gândeşti, dacă mai are rost să-mi mai fac alţi prieteni şi iarăşi să am încredere. La nivelul ăsta da.”

Europa Liberă: Adică, relaţiile interpersonale contează.

Marina Ursachi: „Evident. Şi fără doar şi poate. Asta e independent şi totuşi dependent de ceilalţi.”

Europa Liberă: S-o auzim pe Dumitriţa.

Dumitriţa Cauia: „Eu cred că tineretul din ziua de azi este foarte mercantil. Şi iată, pornind de aici, putem să zicem celelalte trăsături. Faptul că este realist, ambiţios – de aici se porneşte totul. Pentru că el îşi dă seama, că în viitor, dacă n-o să ai un statut social ridicat şi dacă nu o să ai bani pe care tu o să trăieşti, atunci tu n-o să fii nimeni. Şi fiecare a doua persoană o aud că zice: că iată, că eu vreau să am bani, că banii foarte mult contează, că e mai bine să ai bani, decât fericire, că dragostea trece prin stomac. Şi eu personal tot sunt de această părere. Pentru că chiar astăzi la ore vorbeam, că sunt personae, care au şi fericire şi bani, sunt persoane care au doar bani, sunt persoane care nu au nici una, nici alta.”

Europa Liberă: Deci, sunteţi o generaţie mai mercantilă decât cele precedente?

Dumitriţa Cauia: „Eu cred că da. Pentru că ei aveau mai multe valori, totul venea din suflet. Mai mult ei trăiau prin faptul, ca să fie la toţi bine. Acum mai mult fiecare pentru el. Foarte puţini sunt prieteni cei mai buni, care pot să te ajute. Dar aşa fiecare pentru el şi fiecare are scopul lui, dar acest scop este practic la toţi.”

Europa Liberă: Deci, se produce o mutaţie a valorilor. Prin urmare putem presupune că se schimbă şi criteriile de afirmare, nu-i aşa Cristina?

Cristina Vornic: „Sigur că da. Odată cu venirea acestei independenţe, s-a manifestat diferenţierea oamenilor. Şi anume această diferenţiere aduce starea de goană. Fiecare doreşte să-şi manifeste persoana, să-şi manifeste puterea. Astfel, prin această goană se manifestă anume cei care se pot menţine la o anumită poziţie. Adică, se atinge o anumită eficienţă în anumite lucruri. Pentru că dacă nu ar exista acestă goană şi nu ar fi oamenii diferiţi, societatea ar trăi inhibată. Nu ar exista diferenţe, nu ar exista gânduri, care se contrazic. Pentru că anume în contrazicere omul realizează anumite, unele sau alte lucruri.”

Europa Liberă: Dacă înţeleg eu corect, pot să deduc din asta că este o generaţie căreiea îi place acest sport? Îi place acest maraton? Această competiţie?

Cristina Vornic: „Sigur că da. Deoarece prin acest maraton, prin această competiţie ai posibilitatea să te afirmi.”

Europa Liberă: Şi să te verifici?

Cristina Vornic: „Şi să te verifici, sigur că da. Un om care rezistă înseamnă că e un om puternic. Are puterea de a se convinge. Are puterea de a se menţine. Are puterea de a rezista anumitor lucruri. De a fi flexibil anumitor situaţii, de a înţelege anumite lucruri. Orice.”

Europa Liberă: Marina?

Marina Ursachi: „Am un gând referitor la ideea Dumitriţei că generaţiile trecute erau bazate mai mult pe spiritual. Acum, în generaţia noastră te simţi bine dacă ai o stare materială bună. Cred că asta vine totuşi de la situaţia la nivel de ţară, la nivel de societate. Înainte copiii erau alături de părinţi. Era cine să-i îngrijească, era cine să-i înveţe, era cine să le ofere o educaţie. Acum copiii sunt impuşi, obligaţi să se maturizeze singuri. Mă refer la faptul că mulţi părinţi sunt plecaţi peste hotare şi la faptul că copiii cresc efectiv singuri. Buneii sunt cei, care ne îngrijesc şi au grijă de noi. Dar oricum ceva nu ajunge în educaţia, pe care ei ne-o oferă.”

Europa Liberă: O precizare. Era trăsătura generaţiei mele, de exemplu, că noi ne-am născut într-o societate, unde lumea era dedublată. Făţărnicia era o normă – ştiai ce să spui ca să dai bine. Că asta toată lumea făcea şi dedublarea devenea “schizophrenie socială normală”. Vitrina asta o afişai şi într-o colectivitate şi într-o relaţie personală. Uneori te ascundeai după o anumită vitrină. Şi totodată asta te proteja, într-un anumit fel. Generaţia voastră, tinerii acum, Cristina a abordat subiectul ăsta, nici nu simt nevoia să afişeze cumva o vitrină mai favorabilă. Ei recunosc în faţa oglinzii, dar şi în faţa celorlalţi - competiţia contează. Sportul ăsta, maratonul, anumite valori. Dumitriţa a zis mercantilismul, anumite jaloane la care trebuie să ajungi, egoismul. Putem spune că asta este mai sănătos? Ce am în suflet, asta afişez. Asta îmi scriu în caietul de sarcini, asta obţin. Merg de la un jalon la altul. Cristina?

Cristina Vornic: „Dumneavoastră spuneaţi de acea competiţie. Aş spune că generaţiile trecute nu se aflau în acea competiţie pentru că totul era în comun. Ei aveau un viitor prognozat. Practic, din anii de copilăriei ştiai precis că o să ai un loc de muncă, că ai să ai un anumit viitor, la fel cum îl avea vecinul tău, nu ştiu, oricare altă rudă. Adică, totul era prognozat şi totul era ca pe o schemă. Însă în prezent de ce este nevoie de această goană? Pentru că nimeni din societate nu are un viitor sigur. Pentru asta am şi spus: trebuie să te manifeşti pentru a avea puterea.”

Europa Liberă: Acum se poate întâmpla orice. Aşa cum a spus Dan. Dacă vrei să-ţi faci o carieră şi să ai o situaţie, sunt suficiente posibilităţi. Nu?

Cristina Vornic: „Exact. Posibilităţile sunt vaste, depinde doar de ambiţiile şi de siguranţa în propriile puteri. Eu aş spune de fapt că tineretul, cel puţin în mediul înconjurător al meu, aş spune, că tineretul îşi manifestă mult mai sigur şi mai ferm gândurile. Adică dacă nu le place ceva, ţi-o spun direct în faţă. Nu există puncte după care s-ar ascunde. Se vede pe faţă scris clar, că, uite, îmi place, sau nu-mi place. Lucru, care cu 20 de ani în urmă era puţin mai greu de manifestat. Pentru că trebuia să-ţi pui acea mască zi de zi.”

Marina Ursachi: „În prezent afirmi – sunt egoist şi basta, aşa sunt eu. Dar înainte, bănuiesc eu, că-ţi săreau toţi în cap: nu-i bine, nu-i frumos, te arătau cu degetul. Dar în prezent...”

Europa Liberă: Hookers.

Marina Ursachi: „Da.”

Europa Liberă: Vreau încă o chestie s-o discutăm: pornind de la constatarea destul de pragmatică a Dumitriţei, că generaţia este mercantilă. Mercantilismul cumva este incompatibil cu „frumosul”? Omul mercantil nu are timp pentru picturi, pentru lecturi, pentru floricele, pentru sentimente, pentru romantism? Este adevărat? Este adevărată o aşa impresie? Se împacă mercantilismul cu romantismul?

Marina Ursachi: „În generaţia noastră da, probabil. Eu cred că, iată, aţi zis de pictură, de lectură, de romantism. Cei care se ocupă cu pictura, normal, că ei îşi dau seama, chiar dacă aceasta este o artă, ei se gândesc că trebuie să trăiască. Deci, asta este pîinea lor. Chiar fratele meu, el învaţă la Liceul de arte plastice şi el se gândeşte, că da, lui îi place asta să facă, dar oricum trebuie să se gândească şi la viitor. Şi dacă să-i luăm pe cei cu lectura – ei cred, că îşi fac timp şi pentru acest obicei foarte plăcut.”

Europa Liberă: Adică, în cazul generaţiei voastre lucrurile astea se combină foarte bine.

Marina Ursachi: „Sunt, se împacă foarte bine. Adică romantismul, filme. Aici deja depinde, cât de sentimentală este persoana în cauză. Dacă este mai puternică, atunci nu-şi arată sentimentele nici într-un caz. Cum sunt eu.”

Europa Liberă: Adică, e o ruşine să plângi la un film romantic?

Marina Ursachi: „Nu ştiu, dacă e o ruşine, dar mă simt mai slabă într-un fel. Eu nu trebuie să plâng. Trebuie să fiu puternică, să înfrunt viaţa. Mai ales din cauza unui film, nu cred că merită.”

Dan Bîlici: „Eu cred că romantismul nostru se rezumă numai la aceea că noi ne ducem să privim un film la cinematograf cu prietenul, ca să demonstrăm cumva că nouă ne pasă, că noi avem sentimente. Adică, întreaga lume cred, că acum a început să trăiască, că ea mai mult nu-şi exprimă propriile sentimente, ci acceptă sentimentele, pe care le propune cineva – fie regizorul, compozitorul de muzică. Personal eu cred că romanitsmul în generaţia noastră tot mai mult şi mai mult se reduce. De exemplu, tata la vârsta mea desena şi desena mult şi desena foarte frumos, însă nu avea niciodată ideea să-şi aplice talentul dat pentru a primi bani. Bunelul de exemplu, ştiu, că tot scria poezii. Eu acum să-mi iau toţi nu numai prietenii, dar şi cunoscuţii mei şi n-o să găsesc pe nici unul, care desenează din plăcere, sau scrie poezii din plăcere. Pe nimeni nu o să găsesc. Numai da, poate acei care învaţă la Colegiul de arte şi printre aceia foarte puţini.”

Europa Liberă: Dar eu pot să mă refer şi la alte genuri de romantism. De exemplu, sporturi extreme. Sunteţi o generaţie, care aveţi timp alocat pentru aşa ceva? Sau vă robotizaţi tot mai mult şi ştiţi că aveţi de făcut agenda pentru lucruri mercantile şi practice.

Marina Ursachi: „A doua parte – lucruri mercantile şi pragmatice.”

Europa Liberă: Cristina, ce părere ai?

Cristina Vornic: „Generaţia de astăzi are foarte multe posibilităţi de a se angaja în domeniul voluntariatului. Acest lucru le va aduce atât plăcere, cât şi utilitate, cât şi un CV bogat, o experienţă, exact. Şi după finisarea acestor studii, să nu să se ducă la angajator şi să spună, că uite, am făcut aceşti trei ani şi asta e tot.”

Europa Liberă: Adică, tot abordare pragmatică.

Cristina Vornic: „Da, dar oricum este un fel de creativitate, pentru că într-un proiect nu e destul să fii doar mercantil. Trebuie să fii şi creativ.”

Europa Liberă: Creativ, pentru ca într-un final să ai un CV.

Cristina Vornic: „Bine, poţi să faci nu numai din cauza CV-ului. Eu, de exemplu, fac acest lucru pentru că îmi place. Îmi aduce comunicarea, plăcerea de a fi înconjurată de oameni, de societate, poate de a influenţa pozitiv o altă persoană, de a aduce anumite informaţii noi, despre care lumea nu ştie, sau nu are idee că la noi în Moldova se întâmplă. Şi nu o fac pentru a-mi umple o foaie de CV. Ci o fac pentru că îmi place şi am timp liber pentru asta.”

Europa Liberă: Dan Bîlici?

Dan Bîlici: „Da, eu am vrut să spun că este într-adevăr foarte bine spus că e pentru CV. Şi într-adevăr, eu cred că 95 procente, care merg la voluntariatul dat, merg numai pentru aceea ca să aibă pe undeva un înscris, pe o foaie A4, că eu am participat în proiectul dat, sau eu am fost acolo condus de un astfel de manager, sau nu ştiu cine, care m-a ajutat pe mine ş.a.m.d. Eu cred, că în astfel de proiecte oamenii nu merg acolo pentru creativitate. În cel mai bun caz înseamnă că eu merg acolo pentru experienţă.”

Europa Liberă: Asta nu e rău.

Dan Bîlici: „Pentru experienţă, da. Însă eu am vrut să spun că nu merg acolo pentru ca să, noi discutăm pe tema romantismului, adică nu merg acolo din dorinţa de a crea, dorinţa de a se găsi pe sine însuşi acolo.”

Europa Liberă: Dar crezi, că oamenii din generaţia voastră pot fi ghidaţi de sentimentul carităţii? Generaţia voastră e în stare de aşa ceva? Are în suflet asemenea necesităţi? Cristina?

Cristina Vornic: „Eu cred că da şi am şi exemple de foarte multe persoane, care sunt în anul întâi, doi, trei şi o fac asta pur şi simplu din plăcere. Din dorinţa de a ajuta un copil. Să zicem din orfelinate. Sau de un spital, unde stau copii bolnavi. Pleacă acolo doar din simplul motiv, că vor să ajute o viaţă. Vor să aducă zâmbetul pe buze, vor să împartă o oră din timpul lor cu un copil nevoiaş. Eu sunt sută la sută sigură că generaţia de astăzi poate să facă acest lucru. Şi mai mult ca atât: nu doar poate, dar o şi face.”

Europa Liberă: Marina vrea să intervină.

Marina Ursachi: „Chiar dacă spunem noi că suntem, generaţia noastră este egoistă, este rea, face tot numai pentru scopuri personale, suntem până la urmă oameni. Şi simţul ăsta de a ajuta semenul nostru există. Asta cred că se transmite fără doar şi poate.”

Europa Liberă: Mi-a venit în cap această idee – un om, când merge să doneze sânge, de exemplu. Sunt donatori profesionişti, ştiţi că ei iau şi o recompensă. În momentul, în care el donează sânge, sigur că poate nu-şi formulează foarte clar idea, că sângele pe care l-am dat eu acolo, 300 de grame, s-a dus şi a salvat o viaţă. Poate primează momentan, când el încearcă să definească mobilul gestului, momentan poate se gândeşte, că contează mai întâi de toate prânzul. Dar în subconştient, cred, că funcţionează, exact cum spune Marina, poate funcţionează şi ideea asta că îl ajută pe un om. Şi îmi pare bine că v-aţi contrazis între voi, că mercantilismul lasă loc pentru asemnea gen de sentimente. Şi ultima, dar asta e chiar ultima – orizonturile voastre. Au limite? Sau nu? Din ceea ce spune Dan, înţeleg că nu au limită.

Marina Ursachi: „O să fiu şi eu de acord cu Dan. Sunt şi eu de părere că avem posibilităţi foarte multe în prezemt. Un orizont larg este deschis pentru noi şi pentru cei care vin din urmă. Pot să dau un exemplu – am un verişor de trei ani, care deja cunoaşte noţiunea de calculator, Internet. Merge singur pe YouTube şi îşi pune filmuleţ cu mister Bini. Vreau de asemenea să adaug faptul că da, sunt mulţi tineri, mulţi dintre noi, care sunt de părere, că Moldova nu are viitor, că viaţa noastră ar avea şanse, sau noi am avea şanse şi posibilităţi de a ne dezvolta undeva în afara hotarelor Republicii Moldova. Însă am colegi, spre exemplu, un fost coleg de liceu, care în prezent învaţă în Statele Unite şi care spune, şi nu numai odată, că uite, Marina, după ce termin facultatea revin în Moldova, pentru că cine o să ridice Moldova? Sau cine o să ajute Moldova să se înalţe şi să se ridice dacă nu noi. Dar am şi alţi colegi, un coleg învaţă în Germania şi spune, uite, eu nu cred. Chiar l-am întrebat, dacă o să revină sau nu în Moldova după facultate. O zis: nu cred pentru că nu văd rostul. El de fiecare dată când vine în vacanţă, rămâne dezamăgit de comportamentul oamenilor de aici. La fel, oamenii sunt diferiţi, părerile sunt diferite şi fiecare om în parte îşi vede viaţa în felul său.

Europa Liberă: Dumitriţa?

Dumitriţa Cauia: „Eu cred că orizonturile trebuie să fie multe, astfel fiecare se defineşte ca personalitate. În acest mod el poate aduce ceva nou lumii şi cred că va rămâne o pată în istorie, că lumea va şti, că această persoană a făcut ceva foarte măreţ. Oricum şi noi trebuie să fim generaţia, care trebuie să lase ceva pentru generaţia care va veni.”

Europa Liberă: Cristina?

Cristina Vornic: „Pentru mine pot să spun, că orizonturile deja sunt deschise. Pentru noi rămâne doar să acţionăm. Asta e tot.”

Europa Liberă: Dan Bîlici?

Dan Bîlici: „Înainte erau alt fel de eroi. Înainte erau eroii războiului, eroii muncii. Astăzi noi vedem cu totul altfel tipuri de eroi – eroi ai...”

Europa Liberă: Businessului?

Dan Bîlici: „Eroi ai businessului, eroi ai capitalismului, pe care noi de fiecare dată îi vedem la televizor.”

Europa Liberă: Inventatorul Facebook-ului, de exemplu.

Dan Bîlici: „Da, Zuckerberg, Steven Jobs, Sergey Brin, băieţi care aveau câte 20 de ani şi s-au trezit peste noapte miliardari şi oameni foarte bogaţi şi influenţi. Orizonturile noastre sunt, într-adevăr, n-au limită. Şi noi avem foarte multe cazuri, care sunt ca o locomotivă pentru noi. Care ne pun pe noi în mişcare şi noi spunem – uite, acela a făcut, de ce să nu putem şi noi face la fel?”

*

Doamnelor şi domnilor, am ajuns la punctul final al emisiunii de astăzi, la care au participat Dumitriţa Cauia, Cristina Vornic, Marina Ursachi şi Dan Bîlici, care îşi fac studiile la ASEM, de altfel în limba franceză şi engleză.

Ne reauzim Duminica viitoare. Până atunci vă dăm întâlnire în fiecare dimineaţă şi seară cu emisiunile noastre cotidiene. Iar Sâmbătă face bilanţul săptămânii Valentina Ursu, după care, eu, Vasile Botnaru, o să vă invit să o luăm de la capăt.
Pe curând.