Linkuri accesibilitate

Cairo: la convorbirile cu opoziția, guvernul insistă ca Hosni Mubarak să supravegheze procesul de tranziție


Convorbirile desfaşurate astazi la Cairo între principalii lideri ai opozitiei, inclusiv reprezentanţi ai organizaţiei ilegale Fraţia Musulmană, cu vicepreşedintele Omar Suleiman, au fost „pozitive”, dar nu au adus rezultatele aşteptate de opozitie, după 13 zile de proteste de stradă neîntrerupte cerînd demisia imediata a preşedintelui Hosni Mubarak.

Potrivit informatiilor difuzate de agentiile internaţionale de presă la convorbiri s-a decis formarea unui comitet comun, din politicieni şi judecători care sa înainteze propuneri de reformă „în prima săptămîna a lunii martie”.

Guvernul a promis sa nu intervină in forţă împotriva protestatarilor paşnici, sa permită activitatea jurnaliştilor şi a presei independente, dar a lasat să se înţeleagă că preşedintele Mubarak va ramine în funcţie şi va supraveghea întregul proces de tranzitie.

Reprezentatul Frăţiei Musulmane a declarat că discuţiile au dovedit „intenţii bune, dar nici o schimbare de substanţă”, iar reprezentatul grupării de opozitie condusa de fostul şef al agentiei ONU pentru energie atomic Mohamed El Baradei a spus că „întilnirea a fost bună, dar este abia începutul unui dialog”.

În piata Tahrir din centrul capitalei Cairo oamenii continuă protestele cerînd demisia imediată a preşedintelui Mubarak, dar atmosfera este mai degrabă destinsă si de petrecere populara, relatează agentiile internationale de presa.
XS
SM
MD
LG