6 februarie 2001
Actualitatea în Republica Moldova.
Agricultura R. Moldova: analiza unui expert.
Marile probleme ale sectorului agricol se regăsesc şi în următoarea analiză economică, semnată de Valeriu Prohniţchi.
În economia mondială pot fi identificate două modele de organizare a agriculturii. Primul este agricultura înalt productivă a ţărilor dezvoltate, cu suprafeţe agricole mari, unde aplicarea tehnologiilor avansate şi productivitatea înaltă a muncii se traduce printr-un număr foarte mic de persoane ocupate în acest sector. În Danemarca, spre exemplu, suprafaţa medie a unei gospodării agricole este de 40 hectare, aproximativ trei la sută din populaţia activă fiind ocupată în sectorul agrar.
Agricultura slab productivă, cu suprafeţe mici, cu tehnologii arhaice şi cu productivitatea muncii extrem de redusă – acesta este al doilea model, aplicat şi în Republica Moldova. Cea mai mare parte a populaţiei antrenate în agricultură, aceasta constituind circa 40 la sută din populaţia activă, cu greu îşi asigură propria existenţă.
Decalajele dintre standardele europene şi realităţile moldoveneşti rămân foarte mari, provenind din productivitatea muncii extrem de redusă, de circa 15 ori mai mică decât media ţărilor Uniunii Europene. Drept urmare, în anul 2000 valoarea producţiei agricole a constituit doar 64 la sută faţă de 1993. Dacă nu ţinem cont de factorii climaterici, o reducere atât de gravă a fost provocată de situaţia financiară precară a producătorilor agricoli şi de dotarea lor tehnico-materială inadecvată.
Se face simţită liberalizarea incorectă a preţurilor de la începutul anilor ʼ90 şi a reformelor structurale neterminate. S-a creat situaţia paradoxală, când preţurile la producţia agricolă sunt mai mici decât costurile suportate de producători. Trebuie să recunoaştem, că efectele reformei agrare nici pe de parte nu au fost cele scontate de Guvern şi de autorităţile publice locale. Majoritatea gospodăriilor agricole moldoveneşti practică o activitate economică de subzistenţă. Restructurarea agricolă incorectă s-a soldat cu reducerea suprafeţelor medii, folosite de gospodăriile agricole, acestea dispunând în medie de 1,5-2 hectare.
Desigur, ca model de organizare spaţială a agriculturii, fragmentarea terenurilor are anumite avantaje. În particular, aceasta face posibilă o anumită repartizare a riscurilor în caz de calamităţi naturale. Pe de altă parte, apariţia atâtor gospodării agricole mici nu permite decât o productivitate scăzută a muncii, în primul rând datorită dificultăţilor legate de utilizarea tehnicii. În plus, suprafeţele mici sunt social şi economic inacceptabil pe termen lung într-o economie de piaţă în principal din cauza veniturilor mici, obţinute de către proprietarii acestora. Înafară de aceasta, în Republica Moldova costul capitalului este foarte mare, în timp ce forţa de muncă este ieftină.
De aceea, în condiţiile create după realizarea Programului „Pământ”, aplicarea pe scară largă a tehnologiilor noi poate avea un efect nefast asupra utilizării forţei de muncă în localităţile rurale, fără a reduce în mod necesar costurile producţiei agricole. Situaţia este complicată şi de anumiţi factori de ordin etno-psihologic. Pentru localităţile rurale ale Republicii Moldova membrii familiei sunt principala forţă de muncă, iar munca agricolă nu este doar o simplă sursă de venit, ci mai degrabă un sens al vieţii.
Ţăranii sunt în întregime dedicaţi pământului lor şi petrec cea mai mare parte a timpului în muncă asiduă. Schimbările în metodele de prelucrare a solului şi îmbunătăţirile tehnologice vor aduce cu ele schimbări în modul de viaţă a ţăranilor şi mutaţii sociale destul de dureroase, deaceea aplicarea noilor metode tehnologice trebuie să fie adaptate atitudinilor şi tradiţiilor populaţiei rurale, care trebuie să înţeleagă şi să accepte schimbările sugerate.
Concentrarea producţiei agricole este una din condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie şi pentru obţinerea unui nivel de competitivitate comparabil cu cel european. Concentrarea prin intermediul pieţii funciare, inclusiv prin concesionare şi arendare, va necesita o perioadă mai lungă de timp, din cauza penuriei de capital şi din cauza excesului populaţiei ocupate în agricultură, dar ea nu poate fi imediat transferată spre alte sectoare.
Statul ar putea grăbi aceste procese, acordând facilităţi fiscale şi creditarea proprietarilor dispuşi să-şi mărească suprafaţa gospodăriei prin procurarea, concesionarea sau arendarea terenurilor agricole, precum şi prin asociere. În aceeaşi direcţie poate fi aplicată şi difirenţierea impozitării, în dependenţă de modul de exploatare a pământului şi de forma proprietăţii.
Experienţa ţărilor Uniunii Europene poate fi extrem de utilă. În Franţa, de exemplu, se acordă ajutoare de stat după criteriul amplasării regionale şi a vârstei proprietarului, fiind stimulaţi cei care au sub 35 de ani, cu o pregătire adecvată în domeniul agriculturii. A doua cale de concentrare a producţiei în agricultură este creşterea dimensiunilor economice ale gospodăriilor agricole.
Dimensiunea economică depinde atât de mărimea terenurilor cât şi mai ales de dotarea tehnică, de calitatea managementului şi de sistemele de marketing, ceea ce constituie unul dintre defectele fundamentale ale agriculturii moldoveneşti.”
