Linkuri accesibilitate

6.02 - București: Adrian Păunescu și George Pruteanu senatori PDSR


Doi senatori naționaliști, critici față de prevederi ale legii administrației publice locale.


6 februarie 2001

Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; reporter: Andreea Pora).

Adrian Păunescu și George Pruteanu senatori PDS.

Adrian Păunescu şi George Pruteanu, un fost PSM-ist şi un fost ţărănist au ajuns în Parlament senatori pe listele PDSR.
Potrivit unor relatări cei doi ar fi criticat, în grupul parlamentar, prevederi ale legii administraţiei publice locale, mai ales cele legate de instalarea plăcuţelor bilingve şi posibilitatea folosirii limbii materne în administraţie şi justiţie în localităţile unde o minoritate etnică depăşeşte 20 la sută din totalul locuitorilor.

Se pune întrebarea dacă nu cumva unele din opţiunile lor politice referitoare la minorităţi nu vor pune in dificultate guvernul minoritar PDSR.

Pruteanu şi Păunescu vor ca procentul care dă dreptul la utilizarea limbii materne să fie ridicat la 50 la sută.
Liderii UDMR consideră că argumentele celor doi nu sunt documentate dar că părerile lor nu ar reprezenta un curent puternic în PDSR.

Purtătorul de cuvânt al PDSR, Cosmin Guşă nu se declară alarmat, arătând că este vorba numai de opinia a doi senatori.
Cât priveşte disciplina de partid, aceasta trebuie să funcţioneze în momentul votului. PDSR are obiecţii la lege dar legate de articolul care permite prefecţilor să suspende primari din funcţie.
XS
SM
MD
LG