Aşadar, experimentul a eşuat. Trei luni de zile, troleibuzele de pe cîteva rute au fost dotate cu compostoare. Cum însă inovaţia a provocat reducerea veniturilor cu 10%, s-a revenit la taxatorii cu voinţă de oţel.
De fapt, era de aşteptat că eficienţa compostoarelor va fi lamentabilă. Era la mintea cocoşului că experimentul cu compostoarele va fi o simplă pierdere de timp şi de bani.
Înţeleg că Regia Transport Electric a mizat pe bunul-simţ şi pe cumsecădenia cetăţenilor. Or, tocmai miza asta era din start sortită eşecului. Păi, cum să mizezi pe aşa ceva într-o ţară în care sărăcia, mişmaşul şi dezagregarea socială fac ravagii? Poate doar dacă ar fi fost Moldova o Elveţie, ar fi putut da compostoarele efectul scontat.
Şi apoi cei care au trăit în Uniunea Sovietică ştiu bine că şi în epoca aparentei prosperităţi compostoarele erau deseori păcălite de cetăţeni aparent mai responsabili. Atîta doar că statul ocrotitor, lăbărţat de la Sculeni la Oceanul Pacific, avea atunci cu ce să compenseze aceste pierderi. Dar oare Moldova hrentuită de tranziţie îşi poate permite luxul ăsta?
Taxatoarele au revenit, prin urmare, în troleibuzele cu pricina. Meseria asta nu e uşoară deloc. E chiar istovitoare şi foarte dificilă. Am cunoscut foarte bine o taxatoare şi ştiu ce zic. De aceea, n-ar fi rău să le eliberăm de corvoada asta, dar cum?
Acum iată se preconizează implementarea unui sistem de taxare electronică. Intrările în troleibuze ar trebui să aibă turnichete pe care pasagerii să le pună în acţiune cu ajutorul cardurilor. Acest sistem pare parcă mai serios. Cel puţin e limpede că doritorii de a sări peste turnichete vor fi mai puţini la număr decît şmecherii care ignoră compostoarele. Deşi nimic nu e sigur în această parte a lumii. Şi nici protestele în faţa primăriei nu trebuie excluse.
