La București, în prezența ministrului culturii, s-a desfășurat zilele trecute conferința de presă ce a inaugurat campania de mediatizare națională a ediției jubliare a Festivalului „George Enescu”. Prilej mai curînd de declarații festive, nu toate acoperite de realitate. Victor Eskenasy cu detalii.
Evenimentul de la București era pus pe locul al 16-lea, iar dacă se poate vorbi despre un „brand cultural”, cum le place organizatorilor să spună astăzi sau, mai simplu, despre o „marcă” ea este pentru austrieci mai curînd Ioan Holender, decît Festivalul în sine.
Dar ambiția directorului Festivalului, cum o afirma într-un interviu, este de a organiza prima manifestare ca anvergură din lume, iar ambiția costă. Statul, guvernul român, alocă anul acesta circa 8 milioane de euro, fără nici o restricție în comparație cu ediția precedentă. Restricții bugetare, creînd mai mici sau mai mari drame umane, au suferit doar filarmonicile și teatrele, ce nu-și pot permite în asemenea condiții o stagiune normală, cu invitați de marcă străini.
Prin comparație, Festivalul de Primăvară de la Budapesta trăiește din doar ceva mai mult de 4 milioane de euro, contribuția statului la această sumă fiind în jur de 46%, restul provenind de la sponsori și din vînzarea biletelor.
Festivalul Primăverii de la Praga, organizat anual din 1948 încoace, și care este, indiscutabil, o marcă pentru cultura cehă în lume, primește de la stat numai circa 30% din bugetul său, acesta limitat la în jur de 2,5 milioane de euro; și se mulțumește anul acesta cu numai trei mari orchestre de renume, cea simfonică din San Francisco, Filarmonica din New York și cea din Berlin. Un festival dedicat aniversării lui Mahler, cu un concert grandios, cu Simfonia a 8-a, ce va reuni Filarmonica cehă Orchestrei simfonice a Radiodifuziunii Nord Germane, trei mari coruri și soliști de prestigiu internațional.
Grandios și grandoare ar fi cele două calificative ce se pot da Festivalului „George Enescu”, la care se vor perinda 12 orchestre mari din străinătate (începînd cu Filarmonicile din Viena și Israel, continuînd cu London Simphony Orchestra, Orchestra Națională a Franței, Capela de stat din Berlin, Orchestra Operei Mariinski, și terminînd cu formații de notorietate ceva mai mică, Filarmonica din Liverpool, Filarmonica Națională Ungară, Orchestra Simfonică Gulbenkian, Orchestra Accademiei Santa Cecilia din Roma ș.a.m.d.).
Ar fi multe de spus despre acest Festival, transformat într-un simbol de mîndrie națională, aproape irațională, și despre implicațiile sale. Sigur, este un festival strălucitor, de lux, prin calitatea invitaților săi de renume mondial. Dar este încă departe de a simboliza brandul, marca mult lăudată, cu care se îmbată unii la București. Ministrul culturii, nu pare să fi fost la curent cu faptul că „Gewinn” nu este un ziar, ci o revistă, și că sub marca Holender, destinația era una din cele de vacanțe pentru oamenii de afaceri și nu de cultură. După cum nu părea să știe nici că în presa străină nu a apărut pînă acum nimic despre Festivalul 2011, exceptînd o depeșă din București a agenției France Presse, citatul pe care îl dădea la conferința de presă, datînd din 2009.
Greu de spus cine va avea banii de a plăti atîtea concerte de lux, dar pentru melomani Festivalul va fi, altfel, o bucurie.
