Linkuri accesibilitate

România: aşteptarea vegetativă a unui mâine care să schimbe destinul


Parabola şalupei de rezervă are multe în comun cu legea junglei care domneşte în economia românească.


Zilele trecute, negociatorul şef al Fondului Monetar Internaţional a sintetizat starea economiei româneşti spunând că operaţia a reuşit, dar pacientul a murit sau, oricum, nu se simte prea bine. Poate şi pentru că s-a tratat în spitalele româneşti. Apoi a comparat situaţia de acum doi ani cu un mineralier eşuat, afirmând că, între timp, ruginită şi plină de spărturi, nava a devenit funcţională şi se menţine la suprafaţă, chiar dacă în derivă. Viitorul, spune el, ar fi o şalupă-mică, e drept, dar rapidă. Mai toţi cei care au auzit această parabolă s-au gândit în ce parte a hârbului ar trebui să stea să-şi asigure supravieţuirea, dar asta, desigur, numai un căpitan de vas poate şti. Şi aghiotanţii săi.

Mai convenabil ar fi să-şi asigure de pe-acum bilet pentru şalupa care va salva mâine crema cremei economice româneşti. Am putea fantaza mult şi bine pe marginea listei de pasageri, însă nu poţi înghesui prea multă lume pe puntea unei şalupe. Echipajul, selectat cu multă atenţie, trebuie să fie prezent la bord pentru că altfel cine ar mai fuma pipă la proră, învârtind alene cârma cu un deget sau dând cep butoaielor cu rom? Pasagerii sunt şi ei necesari că n-ar avea cine spăla puntea şi goli hârdaiele. Dar cine să fie ei? Cine vinde biletele? Unde vor sta pasagerii? Ce bagaje vor lua cu ei? Căci încotro se îndreaptă nu mai întreabă nimeni.

Viziunea fatalistă a economistului FMI prezintă, în câteva fotograme, realitatea unei lumi, care, în lipsa memoriei istorice, trăieşte de-a pururi aceeaşi zi, în aşteptarea vegetativă a unui mâine care să îi schimbe destinul. Pe de altă parte, tăios şi implacabil ca un spărgător de gheaţă, sentimentul vremelniciei străbate subconştientul clasei politice româneşti.

Chiar dacă specialistul FMI făcea un exerciţiu de fantezie, parabola şalupei de rezervă are multe în comun cu legea junglei care domneşte în economia românească unde controlul pieţei prin carteluri şi politici de forţă şi presiune i-au transformat pe consumatori în nişte oi duse la sacrificiu. Marii investitori nu sunt singurii care vor un loc pe puntea şalupei. Politicienii se zbat şi ei din greu să obţină un bilet, chiar dacă plătesc un preţ greu. Doar nu plătesc ei! Sunt secondaţi de activişti, interlopi, poliţişti, militari şi magistraţi fără chip, dar uniţi de aceeaşi spaimă- că nu vor apuca un loc la bordul şalupei de mâine, că se vor scufunda cu hârbul zilei de ieri sau vor pluti în derivă cu nava peticită de azi. Nu mai contează cine a făcut şalupa, a cui e sau cine o conduce. Diavolul se ascunde în aceste detalii.

La capătul celălalt al tunelului se află optimiştii. Situaţia nu e chiar aşa de tragică, spunea ministrul muncii pe care marile aglomeraţii de oameni flămânzi îl sperie. România nu este un pacient muribund, cum crede economistul FMI. Toată lumea se poate salva. Nu trebuie să ne înghesuim, nici să ne călcăm în picioare. E loc pentru toţi întrucât, spunea ministrul, ne aflăm pe cel mai mare vas din istorie, ne aflăm pe Titanic. E drept că Titanicul se află acum pe fundul oceanului ca un semn al fragilităţii lucrurilor omeneşti. Dar nu este mai lipsit de viaţă şi activitate ca atunci când mânca jar, îndreptându-se către mormântul său submarin. Saloanele sale de dans sunt străbătute acum de cohorte de peşti mari şi prădători. Şi chiar dacă vaporul nu mai duce nicăieri, cei care s-au priceput au scos bani buni din această catastrofă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG