Cînd ţara e săracă şi e paralizată de o tranziţie interminabilă, de o importanţă capitală sînt priorităţile statului. Adică felul în care sînt cheltuiţi banii publici care, se înţelege, nu ajung pentru toate. Şi care sînt priorităţile statului în fieful moldovenesc al sărăciei?
Mă tem că priorităţile statului moldovenesc de azi nu diferă radical de priorităţile cnezatelor medievale. E de domeniul evidenţei faptul că maşinăria statală moldovenească are grijă, în primul rînd, de pîrghiile şi suporturile ei.
În ciuda sloganurlor colectiviste trîmbiţate mereu pe colinele politice, prioritatea statului sînt parlamentarii, miniştrii, poliţiştii, procurorii, angajaţii Cancelariei de Stat şi ai Ministerului de Interne. Aceşti oameni sînt parcă într-o altă dimensiune. Ei ba se pensionează mai devreme, ba au pensii mult mai mari decît ale agricultorilor şi învăţătorilor, ba au maşini de serviciu, ba tot felul de facilităţi, ba profită de imunitate. Pentru unii dintre ei nici semafoare nu există.
Am fost plăcut surprins de ideea premierului Filat, aceea că parlamentarii, fiind egali cu cetăţenii de rînd în faţa legii, n-ar trebui să aibă imunitate. Dacă eşti corect şi onest, nu ai nevoie de imunitate, zicea premierul. Frumoasă idée, dar e limpede că ea nu va fi susţinută de toţi cei care au imunitatea în buzunar. Şi nici nu sînt convins că premierul va insista în această privinţă.
Ca să-ţi dai seama pe loc care sînt priorităţile statului moldovenesc, e suficient să compari policlinicile şi spitalele lor cu alea în care ne ducem noi, simplii muritori. Diferenţa e izbitoare şi te poate lesne şoca. Ei nu fac coadă aşa cum fac femeile însărcinate în policlinicile simplilor muritori. E linişte, e curat în acele spitale, roentgenofotograful nu e din epoca sovietică, iar medicii sînt plini de solicitudine. Vă sfătuiesc, stimaţi ascultători, pentru edificare, să vedeţi fotoreportajul din ziarul Adevărul consacrat spitalului MAI.
Nici priorităţile simplilor muritori din ultimele două decenii nu au cum să ne încînte. Dificultăţile materiale şi competiţia ca-n junglă au scos în faţă o singură prioritate: acumularea de bunuri materiale, fără nici o legătură cu bunăstarea societăţii. Unii nu vor reuşi niciodată, cu toate că se gîndesc numai la asta.
Pretutindeni, la nunţi, recepţii, întîlniri, serate şi şedinţe se vorbeşte numai de case-vile-automobile-salarii-călătorii-haine-bijuterii-mobile. Restul nu mai contează. Nu ai suficienţi bani – nu prea eşti băgat în seamă.
Ţara în care trăim e în mare măsură proiecţia priorităţilor care există aici.
