Pentru a-i sancţiona pe şoferii care şi-au plătit benzina cu mărunţiş ca să pedepsească lăcomia furnizorilor, poliţia le-a luat numele şi le-a trimis amenda acasă. De ce ar fi o ilegalitate să plăteşti cu moneda statului tău, chiar dacă e meschină, încă nu a aflat nimeni. Poate doar pentru că patronii staţiilor de petrol s-au simţit ofensaţi şi i-au pus pe sclavii din poliţie să-i lege pe consumatori, să vadă şi ei că nimeni nu e mai presus de lege. Însă adevăratul motiv îl vom şti doar când amenzile vor fi contestate în tribunal şi poliţia va trebui să-şi ia banii din buzunarul nostru, să plătească.
Oricum, este clar că în România banul miroase a politică. Prin oricâte ape i-ai trece, cu orice detergent fiscal i-ai spăla, banii miros. Iar la staţia de benzină miros, fireşte, a petrol. Marile companii folosesc combustili neconvenţionali pentru a-şi mişca afacerile prin hârtoapele României. Chiar şi companiile petroliere.
Consiliul Concurenţei a anunţat că va analiza creşterea preţului la carburanţi, dar rezultatele sunt cele previzibile: preţul internaţional a atins cote istorice şi, după cum e normal, pompele din ţară, înşurubate bine în conductele transeuropene, s-au gripat. Vina, spun toţi oficialii, ar fi a lui Adrian Năstase care a vândut gura de rai pe-atunci falimentară, cu tot cu subsolul, unei companii care azi face legea.
Banii mărunţi sunt valabili doar pentru pompele din Ucraina unde, în ultimele zile, românii au făcut cozi la frontieră. Ei nu vor azil, ci doar să dea acolo mărunţişul refuzat aici pentru benzina cea de toate zilele. Diferenţele sunt infime, dar un frontierist care se scoală de dimineaţă poate scoate bani într-o zi cât alţii într-o săptămână.
Este valabil şi pentru cei care-şi cumpără de-ale gurii din Ungaria. E drept, guvernatorul Băncii Naţionale afirma zilele trecute că a-i încuraja pe români să consume este o politică falimentară, pentru că producţia e cea care ar trebui să crească, nu importurile. Dinspre guvern, niciun pericol. Palatul Victoria, după cum se ştie, nu încurajează decât propriul consum. Pe ceilalţi, dacă ar fi posibil, i-ar ţine cu perfuzii, că-s ieftine, asigură proteinele necesare şi tot consumator te numeşti. De ce ar trebui să se mire de consumatorii care-şi fac de lucru pe la alte mese. E adevărat că acolo consumă doar resturi, însă măcar consumă, că nu sunt membri onorifici ai economiei de piaţă.
Începutul de an dă speranţe guvernului şi corporaţiilor, adică celor care au bani de încasat şi de cheltuit. Guvernul şi-a pus în buzunarul de la piept bani să aibă cu ce plăti felicitările, masa şi dansul diverselor agape guvernamentale iar Ministerul Dezvoltării a mai pus mâna pe câteva sute de milioane de euro din care vrea să ctitorească vreo 30 de săli polivalente unde să poată fi sărbătorit cum se cuvine poetul nepereche. Pentru că din acest an ziua lui Eminescu este, sub semnătura preşedintelui, Ziua Culturii naţionale. De ce să ne mirăm că fericiţii care spală banii (nu puţini) destinaţi sărbătoririi vor să-l sanctifice pe poetul deja beatificat de trandafirii sub care e îngropat anual?
Creşterile de preţuri depăşesc şi cele mai sumbre prognoze, de unde rezultă că viaţa e mai inventivă ca ficţiunea economică din buget. Nu a fost nevoie de înţelegeri între retaileri, nimeni nu şi-a făcut cu ochiul. Nu le-a mai spus nici ministrul agriculturii, cum a făcut-o în septembrie, să crească preţurile cu 10-15 la sută. Retailerii au făcut-o automat. Au început anul cu bine.
Iată o creştere economică despre care puţini au vorbit, dar din care toţi vor trăi mai bine până la alegeri-creşterea preţurilor. Ceilalţi, consumatorii de resturi, se adaptează sau ies natural din ţară sau din viaţă. A văzut cineva încotro se uita preşedintele când le ura românilor: Să trăiţi bine?
