Liverpool a decis că picajul trebuie întrerupt și l-a concediat exasperată pe Roy Hodgson. După 6 luni de speranță și încercări ratate, Hodgson a trebuit să se retragă. Antrenorul lui Liverpool a plecat fără să-și fi stricat,totuși, reputația. Un profesionist conștincios, Hodgson a demostrat doar că nu se potrivește unei echipe de mare calibru, nu că ar fi un antrenor lipsit de calități. Însă plecarea lui Hodgson are și ceva cinic. Asta pentru că Hodgson a plecat cu experiența unui eșec net, dar și cu un sac de bani. Prima de despărțire a ajuns la aproape 10 milioane de euro.
Contractual prima încasată de Hodgson e aboslut legală. Moral, situația e pur și simplu perversă. Un eșec evident e răsplătit cu o comoară și asta pune în cauză sistemul financiar pe care se sprijină marile cluburi ale momentului. În plus, lecția finală a acestei afaceri recomandă o confuzie completă între merit și recompensă. Granița între succes și insucces se șterge și lasă loc ideii generale după care orice rezultat, bun sau rău, trebuie recompensat.
După despărțirea de Hodgson, Liverpool a făcut totuși un gest de bun simț și a refuzat să se repeadă în direcția unui antrenor scump și la modă. Liverpool l-a rechemat pe veteranul Kenny Dalglish. Fostul mare jucător e un simbol istoric pentru Liverpool, un fotbalist care a rămas mereu în apropierea clubului și a venit în ajutor de fiecare dată cînd Livepool a trecut prin clipe grele. De data asta, Dalglish a anunțat, însă, că e pregătit să antreneze de-a binelea: nu ca soluție de avarie ci de pe poziția de antrenor confirmat. Dalglish preia o echipă dezorientată de schimbări prea dese pe banca de antrenor și în lot.
Liderul echipei, Steven Gerrard rezistă aproape singur într-o echipă care s-a rispit și repopulat de cîteva ori în ultimii ani. Liverpool va trebui să decidă curînd dacă îl menține sau nu pe Dalglish. Cu excepția situației în care rezultatele vor fi dezastruoase, e foarte posibil ca saturația de experiment să-și spună cuvîntul și Dalgklish să rămîn antrenor pe termen lung la Liverpool.
Un alt subiect plin de semnificații, după decernarea Balonului de Aur. Noua variantă a trofeului reunește două premii. Balonul de Aur acordat în mod tradițional de revista France Football și premiul pentru cel mai bun jucător al lumii decernat, tot anual, de FIFA. Formula e nouă dar cîștigătorul e, pentru al doilea an consecutiv, același: Lionel Messi, superstarul Barcelonei. Locurile doi și trei au rămas tot la Barceolona. Xavi și Iniesta completează trioul care dă Barceonei tot podiumul. Indiscutabil, Messi e cel mai scăpărător fotbalist al lumii.
Dar asta nu închide discuția. Destule ziare spaniole și italiene au reacționat cu reținere sau chiar cu ostilitate. Într-adevăr, victoria lui Messi nu e atît de logică pe cît pare. În primul rînd, pentru că strălucirea lui Messi e de neimaginat în afara Barcelonei. Geniul combinatoriu al lui Inesta și Xavi e practic decisiv pentru prestația lui Messi. Dovadă că marele Messi e irezistibil la Barcelona și destul de previzibil cînd joacă în naționala Argentinei.
Messi e dealtfel primul jucător care cîștigă, după 1994, Balonul de Aur, într-un an de Cupă Mondială, fără să facă parte din echipa Campioană Mondială. Xavi și Iniesta au cîștigat cu Spania sau pentru Spania Mondialele, după ce cîștigaseră și Campionatul European. N-a fost deajuns. Nevoia de idoli a fost mai tare și Messi, produsul celor doi mari mijlocași spanioli, a cîștigat trofeul, plasîndu-și creatorii pe locurile doi și trei.