Linkuri accesibilitate

Controlorii tranziţiei


Armada celor însărcinați să verifice sau să supravegheze calitatea, corectitudinea, legalitatea etc. nu a făcut faţă vijeliei tranziţiei.


Una din bănuielile care mi s-au furişat în suflet după două decenii de tranziţie e aceea că ţara stagnează şi din cauza cohortelor de controlori de tot felul. Am impresia că armada persoanelor însărcinate să verifice sau să supravegheze calitatea, corectitudinea, legalitatea, igiena etc. nu a făcut faţă vijeliei tranziţiei. Mi se pare că situaţia lamentabilă în care ne bălăcim ani de zile e şi opera acestor controlori aparent vigilenţi şi exigenţi.

Fireşte, nu sînt înarmat cu mape burduşite cu probe, ci doar cu nişte amintiri pe care le puteţi lejer considera nişte ficţiuni. Numai că amintirile astea, provenite din nişte întîmplări din zona cotidianului, sînt foarte vii şi m-au descumpănit într-atît, încît m-au făcut să privesc cu circumspecţie controlorii de tot soiul.

Bunăoară, îmi amintesc de o taxatoare de troleibuz care e şi ea un fel de controlor. În loc să încaseze 2 lei în schimbul tichetului, taxatoarea şi-a băgat în buzunar 1 leu oferit de un tînăr fără să-i dea tichetul. E un mic mişmaş care îi asigură pasagerului o călătorie mai ieftină, iar taxatoarei un chilipir. Pe din afară rămîne însă Regia Transport Electric care, se ştie, a avut mari probleme în ultimii ani. Şi mi s-a furişat în suflet bănuiala că ar mai putea exista asemenea taxatoare şmechere…

Sau iată îmi amintesc de un omulean cunoscut care venise să-şi vîndă fructele la o piaţă agricolă şi care obţinuse în doi timpi şi trei mişcări certificatul de la laborator. Omuleanul mi-a lămurit cum a reuşit minunea: „Ei pot să-ţi controleze perele şi merele o oră întreagă! Da eu ce am timp să aştept? Nu, aşa că le dau vreo două-trei kile de fructe lor şi îmi dau voie să vînd imediat!” Explicaţia omuleanului m-a făcut suspicios: şi dacă mai există asemenea controlori ai calităţii la pieţele noastre agricole?

De-a dreptul halucinantă mi s-a părut povestea unui ţăran pe care l-am întîlnit odată într-un sat uitat. Ceea ce spunea ţăranul acela părea de domeniul fantasticului. Cică veniseră în sat nişte mesageri ai unui agent economic să colecteze carne de la populaţie. Iar ţăranul avea o văcuţă cam bolnăvioară pe care a vrut s-o vîndă, dînd dovadă de un mercantilism exacerbat. Însă mesagerii întreprinderii au identificat imediat boala văcuţei, întristîndu-l. Tot ei însă au găsit o soluţie reciproc avantajoasă: „Ne dai nene nişte bani pe deasupra şi îţi luăm noi văcuţa bolnăvioară, îi găsim o utilitate, şi cu controlorii ne înţelegem”.

Îmi vine în minte şi povestea unui vameş autohton, dar nu am timp. Toate acestea, repet, puteţi să le luaţi drept nişte fantezii, scorneli, ficţiuni. Aş fi curios însă să ştiu dacă vi s-au întîmplat şi vouă, stimaţi ascultători, asemenea bizarerii.
XS
SM
MD
LG