A devenit jenant. Discuția despre iarnă și crizele occidentale de iarnă are loc în fiecare an. Trenurile sînt blocate, aeroporturile devin hale enorme de depozitat nefericiți care așteaptă cu zilele. 1000 de oameni au dormit înveliți în folii de plastic pe jos, în aeroportul Heathrow din Londra. 2000 de oameni au stat la coadă pentru trenul Londra/Paris. Școlile se închid, apropae nimeni nu mai merge la treabă iar lumea care stă acasă e îndopată de jurnale tv isterice care anunță că țara e paralizată.
Problema nu e tehnologia. În fond, trenurile și avioanele sînt incomparabil mai bune decît acum 20 sau 30 de ani. Utilajele de dezăpezire sînt formidabile iar prognozele meteo prezic foarte devreme cum va fi vremea.
Problema e altundeva. În mintea și psihologia generală. Mai întîi, prea mulți oameni nu se mai pricep la nimic. De pildă să bage lopata în zăpada din fața casei. Toți așteaptă să vină autoritățile. În al doilea rînd, autoritățile, mediile de informare și publicul larg se complac în postura de martori ai unor evenimente peste puterile omului.
Ningea și acum 50 de ani. Diferența e că, acum, o ninsoare e însoțită de un fior dezorientat și de senzația de dramă. Lumea se simte lovită din nimic și face din asta o senzație care amestecă panica și plăcerea, așa cum simte, probabil, un copil dus la spital și îngrijit de oamenii mari.
În fiecare iarnă, din Germania pînă în Franța și Anglia, lumea occidentală cade, cu sistem cu tot. În est, unde amintirea efortului și a nevoilor e încă vie, lucrurile stau mai bine. Deocamdată. Semnul care vine din Occident anunță o schimbare profundă: oamenii și instituțiile lor nu se mai descurcă în lumea reală.
