23 decembrie 2000
11 ani după Revoluția română.
Editorial.
de Nestor Rateş
În decembrie 1989, Ion Iliescu prelua puterea într-o Românie abia scăpată de dictatura comunistă, în împrejurări confuze şi generatoare de suspiciune.
Urcând pe valul revoluţionar care-l aruncase pe Ceauşescu, el a reuşit prin trecutul său comunist să calmeze temerile structurilor de putere ale fostului regim şi, simultan, prin reputaţia sa de critic al fostului dictator, să simbolizeze o schimbare esenţială în destinul ţării.
El va fi curând contestat, denunţat ca neocomunist, condamnat pentru mineriade, atacat pentru împotrivire la o reformă economică viguroasă şi rapidă, primit cu răceală în străinătate, îndepărtat apoi de la şefia statului prin votul popular din 1996.
Iată, 11 ani mai târziu, aproape la zi, acelaşi Ion Iliescu se instalat iar, săptămâna aceasta în fruntea statului ca preşedinte ales, de astă dată cu sprijinul tuturor forţelor democratice ale ţării. Se cunosc împrejurările în care a avut loc al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor şi ce a determinat coalizarea acestor forţe în jurul numelui său.
Dar acest lucru nu afectează simbolistica acestei evoluţii extraordinare: Iliescu, supravieţuitorul politic prin excelenţă, încă din perioada comunistă, evoluând sinuos, capabil de a-şi adapta retorica la cerinţele momentului, versat în tragerea sforilor politice, apt să galvanizeze masele de alegători.
Marea întrebare acum este dacă Iliescu şi PDSR-ul s-au schimbat cu adevărat , au înţeles imperativele vremurilor, sunt ataşaţi sincer valorilor democratice occidentale, sunt decişi să continue reforma, vor menţine armonia etnică a trecutei puteri, vor urma un curs neechivoc şi ferm pro-occidental în politica externă cu obiectivul primordial al integrării euro-atlantice sau vom asista doar la cosmetizări oportune.
Mulţi observatori au şi răspuns, noi preferăm să mai aşteptăm. Semne de schimbare există, fără îndoială. Deşi retorica electorală a fost mai curând descurajantă, declaraţiile şi programele post electorale arată foarte bine în mai toate privinţele.
Preşedintele Iliescu a abordat după toate aparenţele cu convingere tema reconcilierii naţionale şi a solidarităţii forţelor democratice. Tema este actuală şi bine venită, atât pentru că pericolul extremismului rămâne acut cât şi datorită îngrijorărilor pe care discursul revanşard şi ameninţător, practicat de PDSR în timpul campaniei electorale, crease temeri justificate.
Programul guvernului este în multe privinţe o surpriză plăcută. În general pe linia programului de dezvoltare pe termen mediu, adoptat de toate forţele politice, în vederea aderării la Uniunea europeană. Multe din abordările populiste au dispărut. Continuitatea politicii externe pare asigurată, deşi unele formulări sunt schimbate.
Pronunţările în domeniul relaţiilor interetnice sunt substanţial şi benefic diferite de cele din campania electorală, promiţând o evoluţie calmă şi o cooperare fructuoasă. În fine, guvernul se compune în cea mai mare parte din personalităţi proaspete. Aproape în fiecare caz, având expertiza corespunzătoare.
Ce va conta însă cu adevărat va fi modul de aplicare a programului şi cum se va concretiza discursul în acţiunile noii puteri. În această privinţă pot exista unele reţineri. Dacă guvernul are multe feţe noi, în Parlament, în schimb, vechile personalităţi domină detaşat și schimbarea lor la faţă este foarte problematică.
Pe listele PDSR au intrat oameni cu o reputaţie foarte proastă care au părut pe parcursul timpului mai aproape de PRM decât de partidul dlui Iliescu. Nu mai vorbesc de poziţiile proeminente pe care parlamentari ai PRM le ocupă acum, în virtutea ponderii lor în cele două camere.
Străinătatea nu va îmbrăţişa rapid şi cu entuziasm noua putere. Ca şi mulţi din ţară, va aştepta să vadă ce se întâmplă efectiv. Interesul pentru România este mare şi la fel preocuparea pentru modul cum va evolua ţara în viitor. Acest lucru însemnă nu numai cum se va comporta guvernul dar şi cum va progresa societatea românească în ansamblu şi dacă atracţia extremismului xenofob se va dovedi doar un episod trecător sau o trăsătură statornică a politicii româneşti.
