Linkuri accesibilitate

Primenirea părculeţului


Trăim într-un spaţiu în care averea comunităţii nu are mare valoare.


De o parte a străzii Sarmizegetusa din capitală este un parc măricel, iar de altă parte un părculeţ mai minuscul. Parcul măricel arată mai bine decît părculeţul mic de peste şosea. În parcul mare arborii sînt parcă mai frumoşi decît în cel micuţ, iar pînă nu demult în parcul mic nu erau nici bănci şi nici coşuri de gunoi.

În părculeţul mic băncile şi coşurile de gunoi au apărut, pe neaşteptate, acum cîteva luni. Au venit din senin nişte lucrători harnici şi au instalat vreo 20 de bănci de lemn şi mai multe coşuri de gunoi.

În ziua aceea memorabilă, am văzut în părculeţul mic un omulean de vreo 50 de ani. Omuleanul mi s-a părut curios fiindcă îi privea chiorîş pe lucrătorii care montau scaunele lungi. Curiozitatea de ziarist m-a făcut să mă apropii de el.
Şi iată ce am aflat. Omuleanul era surprins că băncile erau montate în acel părculeţ care ani de zile nu le-a avut. El se întreba ce oare i-a determinat pe edili să instaleze băncile acolo.

„Văd că sînteţi cam posac, i-am spus. Dar parcă nu e un motiv de bucurie ăsta? Acum bătrînii şi copiii vor avea pe ce să se aşeje, vor avea unde arunca resturile de mîncare…”
„N-o să reziste mult timp.... O să le distrugă aiuriţii. Mai bine aduceau bănci de metal ” a spus cu multă convingere omuleanul.
„Dar în parcul de vizavi sînt bănci de lemn de multă vreme şi ele rezistă...” am zis.
„Există şi parcă nu există.... Arată jalnic... aşa o să arăte şi astea noi în curînd...” a spus omuleanul şi dus a fost.

Au trecut de atunci vreo două-trei luni. Băncile rezistă, dar.... vreo 3-4 din ele au fost deja stricate de nişte picioare nărăvaşe. Şi, sincer să fiu, mă tem că pronosticul sumbru al omuleanului sceptic ar putea să devină realitate. Trăim doar într-un spaţiu în care averea comunităţii nu are mare valoare. Contează cu adevărat numai bunurile personale.
XS
SM
MD
LG