Guvernul a aprobat aşa-numitele „Standardele minime de calitate privind serviciile sociale prestate victimelor violenţei în familie”. Câtă consolare pot aduce acestea persoanei agresate la ea acasă? Răspunsuri la această şi alte întrebări – de la ministrul adjunct al Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Vadim Pistrinciuc, interlocutorul nostru din această dimineaţă.
Europa Liberă: Dle Pistrinciuc, se numeşte violenţă în familie orice act vătămător fizic sau emoţional care are loc între membrii unei familii. Mai citesc că abuzul în interiorul unei familii poate lua mai multe forme, abuzul verbal, refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, agresarea fizică în primul rând. Iată că au fost aprobate aceste standarde minime de calitate privind serviciile sociale prestate în centrele care oferă servicii de reabilitare victimelor violenţei? Ce sunt aceste standarde? Ce ar trebui să înţeleagă o persoană agresată fizic când aude de aceste standarde?
Altfel zis, pe parcursul acestui an au fost făcute mai multe schimbări în legislaţie care au scopul de a pedepsi actele de violenţă în familie mai prompt, mai sever şi, inclusiv, de a avea o reacţie mai promptă din partea actorilor care pot să se implice în prevenirea acestor probleme”.
Europa Liberă: Dle Pistrinciuc, când vorbeaţi de necesitatea de a înţelege gravitatea problemei... ştim că în Rusia, o femeie moare din cauza violenţei domestice, în medie, la fiecare 63 de minute, în Marea Britanie o femeie moare la trei zile. În Republica Moldova există statistici clare, o centralizare a datelor privind acest fenomen, fie că e vorba de femei, fie că e vorba de bărbaţi?
Vadim Pistrinciuc: „În acest an pentru prima dată am început cu Biroul Naţional de Statistică să colectăm date, inclusiv, despre femei şi vărbaţi. Noi ştim că fiecare a treia femeie din Republica Moldova cunoaşte ce înseamnă violenţă în familie, şi scopul acestor acţiuni care au fost promovate de minister în acest an au fost foarte simple, în primul rând de a plasa violenţa în familie într-o circumstanţă agravantă, pentru că este mult mai grav când violenţa se produce în familie, şi cel mai mai important lucru este de a oferi protecţie victimelor violenţei în familie. De exemplu, pentru prima dată la noi în ţară începe să fie utilizată aşa o procedură care se numeşte ordonanţa de protecţie a victimei. Deja avem câteva zeci de ordonanţe de protecţie emise...
Europa Liberă: Asta ar însemna restricţionarea sau interzicerea accesului agresorului la familie...
Vadim Pistrinciuc: „Exact. Practica arată că femeia era cea care trebuie să ia copilul şi să plece de acasă, în cazul în care era agresată, şi ne bucură faptul că aceste amendamente au fost făcute în această toamnă şi chiar fără a promovarea prea mult a acestor amendamente, cei din justiţie au început să le folosească foarte des, ceea ce înseamnă că problema exista şi ei îşi puneau demult aceste întrebări”.
Europa Liberă: O precizare, există o lege specială care încriminează violenţa în familie?
Vadim Pistrinciuc: „Există o lege specială care atestă violenţa în familie, a fost aprobată doi ani în urmă, însă în acest an au fost aprobate modificări la această lege ca să poată fi implementată mai bine”.
Europa Liberă: Cităm din hotărârea adoptată ieri de Guvern „în scopul garantării siguranţei şi securităţii beneficiarilor, locaţia Centrelor noi-înfiinţate nu va fi cunoscută publicului larg”. Decizia pare una logică dar, pe de altă parte, nu vor cunoaşte nici victimele despre aceste centre...
Vadim Pistrinciuc: „În ceea ce priveşte cunoaşterea locurilor de către victime, informarea se va face prin intermediul reţelei de profesionişti, prin intermediul medicilor, a asistenţilor sociali, a tuturor persoanelor care pot fi implicate. Dar o cunoaştere, o reclamă a publicului larg vizavi de centre pune în pericol însuşi scopul acestui centru care ar trebui să ofere un minim de servicii şi protecţie victimei. De obicei, victima este urmărită de agresor, de aceea există şi această clauză în vederea protecţiei victimei”.
Europa Liberă: Dle Pistrinciuc, iar vom cita: „Plasarea beneficiarilor are loc în cazul în care se atestă un pericol iminent pentru viaţa sau sănătatea beneficiarului sau a copilului”. Cum şi cine stabileşte pericolul? O palmă e pericol iminent? Sau aşteptăm ca femeia sau bărbatul să fie făcut snopit în bătăi?
Vadim Pistrinciuc: „În primul rând, stabileşte însăşi victima, persoana care consideră că asupra ei a fost înfăptuit un act de violenţă în familie. În al doilea rând, direcţionarea către acest serviciu se face de oricare din profesioniştii menţionaţi anterior, asistent social, psiholog, medic, poliţist. În ce priveşte gravitatea actului de violenţă, primul care urmează să se expună asupra acestui lucru este victima, ceea ce ne permite să evităm situaţiile în care cineva să dea aprecieri la o fază iniţială a actului de violenţă. Primul lucru care trebuie făcut este ca această persoană să intre în contact cu profesioniştii, după care se vor face investigaţii care vor mpsura impactul acestei violenţe”.
Europa Liberă: Există personal specializat care să asigure respectivele standarde?
Vadim Pistrinciuc: „Evident că nu putem vorbi de o acoperire foarte largă cu astfel de servicii. Asemenea servicii sunt în municipiul Chişinău, în raioane şi în aceste servicii sunt echipe foarte bine pregătite de personal calificat, care pot să intervină în situaţiile de acest caz. În ceea ce priveşte planurile de extindere a acestor servicii, evident că aici se va lucra cu specialişti în domeniu, asistenţi sociali, psihologi, care vor trebui să treacă cursuri de recalificare în centrele deja existente, pentru a se califica anume pe intervenţiile în cazurile de violenţă”.
Europa Liberă: Explicaţi-ne, cât costă aplicarea acestor standarde minime? S-au făcut nişte calcule pe cap de agresat, ca să spunem aşa?
Vadim Pistrinciuc: „Evident că sunt costuri diferite, dar primul lucru pe care ni-l propunem la momentul actuale, ca statul să susţină funcţionarea acestor centre, sunt nişte costuri de întreţinere a spaţiului şi costuri salariale pentru angajaţi. Nu putem vorbi despre costuri pe cap de agresor sau victimă, totul depinde de numărul de persoane care au fost cazate, de servicii. Este important că există disponibilitate, atât din partea autorităţilor publice locale, cât şi cele centrale, de a finanţa astfel de servicii”.
Europa Liberă: Dle ministru, atunci când o persoană este găzduită la un centru de plasament, cât timp stă acolo? Până se tămăduiesc rănile sau până îi trece supărarea mâniosului de acasă?
Vadim Pistrinciuc: „Fiecare caz este individual, nu putem să generalizăm. În niciun caz nu discutăm despre faptul că ar trebui să-i treacă cuiva supărarea. Un act de violenţă este şi o crimă, de aceea evident că aflarea într-un centru se efectuează cu scopul de a reabilita victima psihologic, fizic, dar şi până se clarifică relaţiile cu agresorul din punct de vedere juridic. În acest sens aflarea ei poate să aibă loc de la câteva săptămâni până la jumătate de an. Evident că mai mult de jumătate de an este un caz complicat şi ar solicita intervenţia mai multor specialişti”.
Europa Liberă: Dle ministru, vă mulţumim pentru acest interviu.
