16 decembrie 2000
Occidentul în expectativă după alegeri.
Editorial.
de Nestor Ratesh
Noua configuraţie a puterii şi a Parlamentului din Romania este examinată cu atenţie în cancelariile diplomatice ale lumii. Acestea sunt dispuse să dea noilor guvernanţi o şansă de a-şi arata capacitatea de a asigura o politică eficace de reforme şi o continuitate a cursului pro occidental al politicii externe romanesti.
Acesta este sensul declaraţiilor care se fac in diverse capitale şi al mesajelor de felicitare pe care noul preşedinte le primeşte. O citire atentă a acestor declaraţii şi mesaje evidenţiază a tentativa constantă de a stabili o lista de repere în funcţie de care performanţa noilor guvernanţi va fi judecată. Aderarea la conceptele occidentale de democraţie, demonstrarea unei voinţe reale de a efectura reformele economice indispensabile, evidenţierea unei coincidenţe de interese şi valori.
Combinate cu ceea ce auzim în discuţii particulare cu exponenţi ai unor puteri străine, formularea unor asemenea repere indica atît persistenţa unei anume îndoieli în privinţa inclinaţiilor noilor guvernanţi cît şi speranţa că ei vor înţelege imperativele momentului.
Exista în mod vădit un sentiment de uşurare că liderul extremist Vadim Tudor a fost înfrînt categoric în al doilea tur al alegerilor prrezidenţiale, dar faptul că el a fost în măsură să obţină sprijinul unei treimi din votanţii de la 10 decembrie rămîne un motiv de preocupare. El nu poate să nu figureze în analizele lor, atunci cînd e vorba de a face o evaluare a Romaniei ca un candidat pentru integrare în Uniunea Europeana sau NATO.
Existenţa unui politician ultranaţionalist şi xenofob nu este în sine ceva neobişnuit. Asemenea specimene evoluează la periferia vieţii politice din mai toate ţările europene. Cînd acest politician se insinuează în zona centrală a arenei politice şi devine al doilea personaj ca popularitate în rîndul electoratului, atunci se pun în funcţiune semnalele de alarmă. El nu şi-a cucerit trofeul de această dată, dar păstrează oare o şansă în viitor ?
Este prea devreme pentru un răspuns categoric la această întrebare. S-ar putea prea bine ca accensiunea lui Vadim Tudor, ascensiunea sa vertiginoasă să fi fost un foc de paie ce se va stinge repede. Rapiditatea cu care au crescut în numai cîteva săptămîni şansele sale electorale ar părea să indice mai curînd o subită atracţie pentru un personaj bizar şi altfel decît ceilalţi candidaţi decît o aderenţă deliberată la ideile sale. În acelaşi sens ar pleda şi observaţia sociologilor că dezbaterile televizate au jucat un rol decisiv în determinarea opţiunii celor care au votat cu Vadim Tudor.
Pe de altă parte, nu se pot ignora împrejurările socio-economice care au favorizat aceasta ascensiune a extremismului şi care vor continua să prevaleze încă o bună bucată de timp. Din pozitia de principal partid al opozitiei, PRM-ul ar putea fi în măsură să pună în valoare dificultăţile inevitabile pe care guvernarea din următorii 4 ani le va întîmpina fie că va alege să încetinească reformele, fie că va opta pentru o accelerare a ei.
În eventualitatea probabilă că partidele democratice din opoziţie vor coopera cu PDSR-ul, în sensul asigurării unei majorităţi parlamentare în măsură să adopte legislaţiile necesare, sau chiar în vreo alianţă structurată prin acord, PRM-ul va rămîne chiar singura formaţiune percepută a fi total în opoziţie şi deci, potenţial, singurul beneficiar al eventualelor neîmpliniri ale guvernării. Aceasta împrejurare lasă deschisă eventualitatea unei ascensiuni continue a extremismului şi pericolul apropierii sale de putere. Unii observatori pesimişti din străinătate chiar avertizează asupra unui asemenea curs pe care nu îl exclud.
Din perspectiva unui observator întors zilele trecute dintr-o călătorie la Washington străinătatea apare a fi în expectativă în privinţa Romaniei. Este important ca mesajele din Bucureşti să fie clare, fără ambiguităţi susţinute de fapte şi... rapide. Pînă acum lucrurile au evoluat în acest sens. Si e bine ca ele sa continue astfel.
