La nivelul superior al construcţiei statale se vorbeşte ritos, ani de zile, despre integrare europeană, despre modernizare, despre coagularea unei societăţi civile puternice. Mărturisesc cu tristeţe, stimaţi ascultători, că toate aceste discursuri mi se par deseori apă de ploaie. Şi asta pentru că la temelia construcţiei, la nivelul inferior al simplilor muritori, au loc mereu nişte lucruri cu totul ciudate şi aparent fără nici o explicaţie.
O să vă spun doar ce mi s-a întîmplat în ultimele zile ca să fiu mai explicit. Vasăzică, după ce am muncit cinci zile, am crezut că sîmbătă va fi o zi a odihnei binemeritate. Am fost naiv. Sîmbătă, la ora 8.00 dimineaţa, m-au trezit din somn burghiele asurzitoare ale unor vecini care tot repară mereu ceva. Şi aproape toată ziulica a trebuit să suport zgomotul produs de megareparaţie.
Mai mult, e inutil să încerci să-i responsabilizezi pe aceşti oameni. Au obrazul ca betonul armat, îi doare-n cot de odihna ta după o săptămînă de muncă, ei sînt stăpîni în propria lor casă. Fireşte, ar fi mult mai bine dacă ei s-ar ocupa de reparaţie în cursul săptămînii, cînd lumea e plecată la serviciu, dar muşchii lor vor să repare sîmbătă! Dar şi mai rău e că la noi poliţia nu e obişnuită să soluţioneze asemenea cazuri percepute drept improprii specificului meseriei.
Duminică, la amiază, altă bizarerie. Văd nişte gunoieri agitaţi şi supăraţi în curtea blocului care nu puteau răsturna conţinutul tomberonului plin în autospecială. Şi asta pentru că tomberonul era inaccesibil, era baricadat de automobile impozante. Au tot încercat gunoierii să găsească stăpînii maşinilor, au strigat, au fluturat din mîini. Zadarnic efort! Nu s-a trezit nimeni din dulcea hibernare duminicală. Iar luni priveliştea era jalnică: tomberonul arhiplin, din care se scurgeau zoi, era înconjurat de o mulţime de pungi cu gunoaie.
În sfîrşit, luni, în dricul nopţii, mă trezeşte hodorogeala maşinii de spălat rufe a unui vecin. Omul îşi spăla rufele la ora 2 noaptea!
Cînd te ciocneşti mereu de asemenea lucruri aparent insignifiante, înţelegi brusc că toate integrările şi modernizările sînt un balon de săpun. Avem de parcurs o cale lungă, foarte lungă, pînă la integrările trîmbiţate.
În final, o să zis aşa: faptul că acum şi aici omul din preajmă nu-ţi face bine nu e cea mai mare problemă. Ar fi suficient dacă nu ar face rău.
