Linkuri accesibilitate

Priștina: opoziția acuză autoritățile de a fi fraudat alegerile legislative


Partidele de opoziţie din Kosovo au acuzat autorităţile de fraudarea alegerilor de duminică la care Partidul Democrat al premierului Hashim Thaci ar fi câştigat 33.5 la sută din voturi, potrivit rezultatelor preliminare.

Liga Democratică, aflată pe locul doi, a spus că rezultatele ar fi fost falsificate în două oraşe şi nu le acceptă. Acuzaţiile sunt sprijinite de alte trei formaţiuni.

Şeful echipei de monitorizare trimisă de Parlamentul European, germanul Doris Pack a spus că prezenţa mare la vot în oraşele Drenas şi Skenderaj este "foarte suspectă”.

Alegerile parlamentare de duminică au fost primele din Kosovo de la proclamarea independenţei faţă de Serbia în februarie 2008.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG