Linkuri accesibilitate

14.12 - București: Negocierile PDSR cu opoziția pe tema Parlamentului


Dacă cele convenite astăzi vor fi respectate, guvernul minoritar ar putea beneficia de alte 6 luni de sprijin.


14 decembrie 2000

Actualitatea. (Moderator: Radu Călin Cristea; corespondent: Ingrid Șușu).

Negocierile PDSR cu opoziția pe tema Parlamentului.

PDSR încheie astazi turul negocierilor cu formaţiunile politice. care, aflate în opozitie, ar putea acorda sprijin parlamentar selectiv guvernului monocolor ce urmează să fie condus de primul ministru desemnat Adrian Năstase. S-a putut remarca o nuanţă interesantă între concluzia negocierilor de miercuri cu PNL şi a acelora de joi seara cu delegaţia Partidului Democrat. În timp ce liberalii sunt interesaţi de o ofertă foarte concretă, cu sprijin parlamentar, să-i spunem „la schimb” cu includerea în programul de guvernare pînă în 2001 a unui pachet de iniţiative legislative ale PNL, partidul Democrat pare să opteze pentru o altă strategie, citez din Petre Roman, liderul partidului „o declaraţie politică semnată de partidele din opozitia democratica si PDSR, declaraţie care să dea cetăţenilor sentimentul că ţara este stabilă, ar fi preferabilă memorandumului propus de PNL şi PDSR, memorandum la care partidul nostru nu a contribuit". PD este aşadar tentat de o hărţuială a PDSR în Parlament cu rezultatul unor concesii punctuale şi adaptate oportunităţilor momentului. (...)

Deşi au durat mai bine de 4 ore negocierile dintre PDSR şi UDMR s-au soldat cu rezultate concrete. Ambele formaţiuni s-au arătat disponibile să colaboreze atît la nivel parlamentar, prin susţinerea unor iniţiative legislative de interes comun cît şi în ceea ce priveşte sprijinirea cabinetului Adrian Năstase. Cel puțin pe o perioada de 6 luni, la sfîrşitul căreia PDSR se obligă să si asume răspunderea politică în Parlament. (...)

Cele doua părţi au convenit de comun acord ca problemele de interes specific să facă obiectul unor declaratii bilaterale.
urmînd ca cele de interes general, pentru acordarea sprijinului parlamentar sa faca obiectul unor declaratii cvadripartite la care să se alăture deci şi PNL şi PD. Dacă cele convenite astazi vor fi respectate, guvernul minoritar ar putea beneficia de alte 6 luni de sprijin, daca pînă atunci nu se va găsi o soluţie privind cooptarea în guvern a Uniunii.

Atitudinea de astazi a UDMR arată în mod limpede că ambele părţi sunt dispuse la o rezolvare pragmatica a tuturor problemelor puse în discuţie, atitudine motivată, pare-se şi de experienţa guvernării de care a beneficiat UDMR. Cum vor fi toate aceste aspecte puse în practică, se va decide în zilele următoare, cînd cele doua formaţiuni se vor întîlni pentru elaborarea unor documente, „tehnice". Deocamdată problema se pune strict în termenii unui dialog putere- opoziţie reciproc avantajos.
XS
SM
MD
LG