Linkuri accesibilitate

Comisia Helsinki de la Washington îngrijorată de proiectul de lege român vizînd înlocuirea denumirii de „rom”


O comisie pentru drepturile omului din Congresul Statelor Unite şi-a exprimat îngrijorarea faţă de ideea înlocuirii în România a denumirii „rom” cu termenul vechi, considerat peiorativ şi nerecomandat de organizaţiile internaţionale.

Într-o declaraţie de presă, comisia Helsinki din legislativul american spune că renunţarea la termenul „rom” ar încuraja prejudecăţile legate de „cea mai mare şi mai oprimată minoritate etnică din România”.

Unul din membrii comisiei a atras atenţia că motivul invocat de promotorii schimbării, anume confuzia între „rom” şi „român”, este absurd. „Locuitorii Romei nu au cerut niciodată schimbarea denumirii României, din cauza vreunei confuzii”, a spus vicepreşedintele comisiei, Alcee L. Hastings.
XS
SM
MD
LG