Orgia comerciala care doboara cărţile de credit pusă faţă in faţă cu tradiţiile de sărbătorile de iarnă la englezi – este tema jurnalului de corespondent al lui Traian Ungureanu.
Lumea britanică sărbătorește Crăciunul cu o orgie comercială care doboară cărțile de credit și, odată cu ele, siguranța bănească pe anul ce vine. Febra începe devreme, la mijlocul lui noiembrie, și, după ce golește magazinele, se termină cu o cădere generală în apatie și regret.
Dar asta nu înseamnă că britanicii nu au avut și că nu au păstrat măcar cîteva tradiții. Mai întîi, mistletoe: vîscul. Englezii îl folosesc în continuare cu entuziasm. Tinerii se sărută sub o creangă de vîsc și asta înseamnă după o credința celtică noroc în dragoste și chiar căsătorie. Dacă, la sfîrșitul zilei, vîscul e ars în afara casei, norocul se pune mai repede pe treabă.
Bradul de Crăciun e o tradiție îmființată pe la 1840, cu încurajarea Prințului Albert, soțul Reginei Victoria. De atunci, bradul de Crăciun e nelipsit și împodobit din ce în ce mai electronic. În afara casei, același impuls a adus mania instalațiilor luminoase complexe care îmbracă garduri, copaci și case.
Dar cea mai vie tradiție sînt felicitările. Tot pe la 1840 a fost trimisă prima felcitare de Crăciun. Acum, englezii își trimit un miliard de felcitări anual, înainte de Crăciun. Pentru fiecare englez care ține la buna rînduială, e obligatorie expoziția de felicitări, rînduite cu migală pe polița căminului. Cu cît mai multe, cu atît mai reușit Crăciunul.
Tot lîngă cămin, copiii atîrnă sau așază ciorapi lungi de lînă, pe care îi vor găsi dimineață umpluți cu daruri. Colindele au o bogăție și o puritate ieșite din comun. Nu le mai cîntă nimeni ca acum 50 de ani, dar nu există englez să nu fi învățat cîteva.
În sfîrșit, apogeul e Christmas Pudding, prăjitura care se mănîncă numai de Crăciun. O bunătate cu adevărat unică în bucătăria nu tocmai tentantă a englezilor.
