Linkuri accesibilitate

Târgul tatonărilor și tacticilor post-electorale


Vlad Filat: „PLDM consideră că unica soluţie pentru viitorul Moldovei este refacerea AIE în formula celor trei partide – PLDM, PL, PD”

Marian Lupu dezminte că ar fi bătut palma cu Vladimir Voronin duminică în casa ambasadorului rus, dar negociază în continuare o ofertă „generoasă” pe care i-au făcut-o comuniştii. Mihai Ghimpu declară după discuţii cu Lupu că o coaliţie de centru-stânga a democraţilor şi comuniştilor încă nu-i o certitudine. Vlad Filat spune că nu mai are ce discuta cu liderii comuniştilor şi că reînfiinţarea Alianţei pentru Integrarea Europeană este singura sa opţiune. Evoluţiile de astăzi, după un week-end derutant, dominat de vizita emisarului Kremlinului la Chişinău.

Într-un briefing convocat astăzi la sediul partidului său, premierul Vlad Filat, liderul celui de-al doilea ca mărime grup parlamentar ce a acces în legislativ după alegerile din 28 noiembrie, a declarat că renunţă la orice dialog cu comuniştii şi nu vede altă soluţie decât refacerea Alianţei pentru Integrare Europeană.

Vlad Filat: “PLDM consideră că unica soluţie pentru viitorul Moldovei este refacerea AIE în formula celor trei partide – PLDM, PL, PD. Această soluţie este singura în consonanţă cu interesul naţional al RM. Poziţia PLDM este una fermă şi solicităm şi celorlalte partide să-şi facă publică opţiunea.”

Premierul a spus că s-a răzgândit să dicute cu comuniştii după ce liderul acestora l-a numit “rege al contrabandiştilor moldoveni” într-un interviu pentru presa rusă. Îndemnul premierului faţă de partenerii din vechea coaliţie vine însă după o săptămână de tatonări şi după un week-end în care democraţii s-au întâlnit cu comuniştii în prezenţa şefului administraţiei prezidenţiale de la Moscova, Serghei Narîşkin, sosit la Chişinău într-o vizită despre care presa rusă a scris că s-ar fi soldat cu semnarea unei înţelegeri despre crearea unei alianţe între cele două partide.

Negată de democraţi, această înţelegere a fost pusă la îndoială şi de liderul liberalilor moldoveni Mihai Ghimpu care s-a întâlnit în această după-amiază cu Marian Lupu, Dumitru Diacov şi Vlad Plahotniuc. Întâlnirea fusese anunţată pentru mâine, dar în mod inexplicabil a avut loc astăzi, când democraţii intenţionau de fapt să se întâlnească cu comuniştii.

Mihai Ghimpu: “Nu e simplu să discuţi cu un partid care are două căi. Mai greu de noi. Presupun că sunt şanse ca PD să nu meargă în coaliţie cu PCRM. Şi asta depinde de PL şi PLDM. Am înţeles că PD nu a semnat nimic cu PCRM şi asta înseamnă că mai sunt şanse. Depinde de abilitatea noastră. Am reuşit în 2009, vom reuşi şi acum.”

În ceea ce-l priveşte pe liderul democraţilor, acesta a evitat să spună tranşant cu cine va face coaliţie, cu PCRM-ul lui Vladimir Voronin sau cu PL şi PLDM.

Marian Lupu: “Purtăm discuții cu toate partidele care au acces în Parlament. Cu Partidul Liberal am avut o discuție pe alocuri mai ușoară și mai puțin ușoară, dar una utilă. Există o serie de subiecte la care avem puncte de vedere similare, dar există și opinii diferite, ceea ce este firesc. Formațiunea noastră are ideologia și programul propriu și nu va permite presiuni nici din interior, nici din exterior, şi nu ne vom limita în discuții cu nici un partid parlamentar.”

Vom aminti că în această dimineaţă, unul dintre liderii democraţilor, preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov lăsa de înţeles la Europa Liberă că democraţii negocieză o ofertă destul de generoasă din partea comuniştilor. Unii observatori continuă însă să creadă că este doar o tactică menită să pună presiune asupra liberal-democraţilor lui Vlad Filat, care, aşa cum se speculează, ar insista pe două funcţii cheie, cea de preşedinte şi de premier.

O altă speculaţie este că, dimpotrivă, democraţii ar fi cei care insistă pe două funcţii, dar aşa cum toate grupurile parlamentare neagă că au ajuns să discute despre funcţii, singura declaraţie cât de cât limpede în acest sens a fost făcută astăzi de Mihai Ghimpu: „Nu poate continua o alianţă în care doar două partide vor avea două funcţii cheie, aşa cum a fost până acum şi eu cred că toată lumea înţelege acest lucru.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG