Apărută iniţial la Paris în chiar anul morţii lui Stalin, şi tradusă ulterior în toată lumea, Gândirea captivă a lui Czeslaw Milosz (Premiului Nobel pentru Literatură, 1980), Humanitas, 2008, „rămâne una dintre piesele de rezistenţă ale literaturii demnităţii într-un veac dominat de cruzime, barbarie, neruşinare şi amnezie, o copleşitoare mărturie şi o analiză de o scăpărătoare luciditate a mirajului ideologic totalitar” (Vladimir Tismăneanu). Pusă-n ecuaţie cu contrautopia lui Geoge Orwell, 1984, aceasta câştigă tocmai prin luciditatea cu care surprinde germenii unei lumi în plină transformare – sigur, după metoda „materialismului dialectic (…) în care omul încetează a mai şti să scrie şi să gândească altfel decât trebuie” –, căreia nici măcar ficţiunea orwelliană nu-i face faţă. „Iată schema: a argumenta şi a crea condiţiile indispensabile cu forţa. Iasca şi amnarul. Ciocanul şi nicovala. Scânteia dorită va apărea. Este o certitudine matematică”.
Preţ de nouă capitole, intitulate sugestiv (doar „Duşmanul poporului – omul” cât face!), autorul îşi propune să răspundă la întrebarea: „Cum poţi trăi şi gândi în ţările stalinismului?”, iar ceea ce rezultă nu este în măsură să ne inspire optimism. „Este o calitate a Metodei faptul că se poate demonstra cu ajutorul ei ceea ce este necesar suveranilor la momentul respectiv, iar ce anume e necesar la momentul respectiv se stabileşte cu ajutorul Metodei”, iată o axiomă a Noii Credinţe, care – se ştie – „este un produs rusesc”. Aşadar pare firesc faptul că „întreaga Europă de Est va folosi cu plăcere o limbă universală, adică rusa, iar principiul cultură naţională în formă, socialistă în conţinut va desemna în cel mai bun caz unitatea de monolit a culturii dirijate de la Centru”. Dacă n-ar există numeroase subterfugii intelectuale, dintre care Milosz analizează patru, apostolii Noului numindu-se Alfa sau moralistul, Beta sau îndrăgostitul nefericit, Gamma sau robul istoriei şi Delta sau trubadurul…
În opinia mea, cartea ar trebui citită încă de pe băncile şcolii, la toate etapele vieţii, iar cuvintele: „Îi refuz doctrinei dreptul de a justifica crimele săvârşite în numele ei” înscrise în conştiinţa fiecăruia, ins sau popor.
