Oazu Nantoi: „Eu cred că trebuie să separăm categoric aceste două noţiuni – soluţionarea conflictului din raioanele de Est ale Republicii Moldova şi existenţa sau funcţionarea, sau funcţionalitatea OSCE-ului. Dat fiind faptul că atunci când a apărut Misiunea Uniunii Europene de asistenţă la frontieră, acest lucru nu s-a decis în cadrul formatului de negocieri sub egida OSCE. Şi atunci, când Statele Unite, împreună cu Uniunea Europeană au introdus interdicţii de circulaţie pentru un grup de persoane de la Tiraspol, acest lucru iarăşi nu a fost consultat cu nimeni în formatul de negocieri, cu participarea OSCE-ului în calitate de mediator. Trebuie să fim realişti. Diplomaţii spun lucruri diplomatice, iar dacă noi suntem cetăţeni ai Republicii Moldova şi dorim să avem o ţară, atunci trebuie să fim realişti, inclusiv în ceea ce priveşte soluţiile viabile ale conflictului din raioanele de Est ale Republicii Moldova. Aceste soluţii nu presupun implicarea OSCE, deoarece, repet, OSCE-ul a apărut aproape cu 40 de ani în urmă cu totul în alte scopuri şi nu este capabilă să ofere nimic pentru soluţionarea conflictelor de tipul celui din raioanele de Est ale Republicii Moldova. Cu excepţia sticlelor cu apă, pe care le duceau la copiii din şcolile hărţuite de cazacii şi structurile de forţă din stânga Nistrului, atunci când regimul de la Tiraspol a încercat să le închidă.”
Europa Liberă: Care credeţi că ar putea să fie aceste soluţii? Pentru că până acum ele rămân destul de divergente, să zic aşa, dacă ţinem cont de punctele de vedere ale actorilor implicaţi în reglementarea transnistreană?
Oazu Nantoi: „Cel mai grav este că dacă această întrebare ar fi fost formulată la adresa tuturor guvernărilor, care s-au perindat la Chişinău, nici una din ele nu a fost în stare să dea un răspuns explicit. Asta este una la mînă. Al doilea moment: situaţia în jurul conflictului din raioanele de Est ale Republicii Moldova este dictată, este determinată de interese. Interesele Federaţiei Ruse. Au fost respectate în documentul cunoscut sub denumirea de aşa-numitul „memorandum Kozak”. Acest „memorandum Kozak” prevedea lichidarea statului Republica Moldova şi transformarea ei într-un pseudostat, cu două entităţi clare – Transnistria şi Găgăuzia, cu restul teritoriului lipsit măcar de administraţie proprie, cu prezenţă militară garantată a trupelor Federaţiei Ruse. Şi, deci, manipulată din exterior prin intermediul Transnistriei şi a Găgăuziei. Interesele Ucrainei, în mare parte, au fost definite prin „planul Iuşcenko”, cine-l mai ţine minte, prezentat la 16 mai 2005, la Viniţa. Ulterior, la 22 iulie, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la principiile de bază ale statutului juridic special al localităţilor din stânga Nistrului. Dar nu trebuie să uităm că acea lege a fost votată ca un element al „planului Iuşcenko”, dar nu ca un element al unei strategii naţionale de reîntregire a ţării. „Planul Iuşcenko” a decedat, respectiv această lege a rămas în suspans, nemaivorbind de principiile nocive, care sunt puse la bazele ei. Cine vrea, n-are decât s-o consulte. Aceasta presupune, în opinia mea, realizarea unei variante Kosovo în cazul Transnistriei. Deci, eu consider că trebuie să terminăm cu căutarea soluţiilor magice în urma intervenţiei unor actori străini şi să ne concentrăm asupra consolidării democraţiei moldoveneşti şi a statului de drept moldovenesc. Poate atunci va apărea şi capacitatea de a formula acele criterii de bază ale unei soluţii viabile, care vor fi cunoscute de toată lumea, inclusiv de acei care vor să ne ajute din exterior. Şi atunci se va merge pas cu pas în direcţia implementării acestor criterii şi edificării unui stat viabil, unui stat real, în locul situaţiei care există timp de aproape 20 de ani.”
Europa Liberă: Domnule Nantoi, după alegerile din 28 noiembrie, credeţi că politica Chişinăului din ultimul an, perspectiva care i s-a dat reglementării transnistrene, ar putea să sufere schimbări? Sau va rămâne în vigoare şi pentru următorii ani?
Oazu Nantoi: „Schimbările pot fi atât pozitive, precum şi negative. Suntem obişnuiţi mai mult cu ultimele. Deci, dacă va fi creată o alianţă pro europeană şi va fi depăşită criza cu alegerea şefului statului, atunci putem fi puţin mai optimişti. În special, ţinând cont de faptul că situaţia în stânga Nistrului deloc nu arată optimist. Dar, repet, eu sunt acela care consider că cheia soluţiei, pentru soluţionarea conflictului se află la Chişinău. Şi conflictul va fi soluţionat atunci când vom avea o guvernare adecvată ca voinţă politică şi competenţă, formată prin voinţa liber exprimată a cetăţenilor Republicii Moldova. Să vedem ce va fi mai spre Anul Nou.”
