Securitatea jurnaliștilor de investigație

Maltratarea cu o deosibită cruzime, acum două săptămâni, a jurnalistului Oleg Kashin de la publicaţia Kommersant din Rusia a readus în actualitate problema securităţii jurnaliştilor de investigaţie.

Probleme legate de securitatea jurnaliştilor incomozi există de regulă în ţările cu o democraţie în devenire sau în cele care trec printr-un proces de reforme. Profitând de prezenţa la Chişinău, zilele trecute, a mai multor jurnalişti din ţări care au parcurs sau mai sunt în drum spre Uniunea Europeană, i-am întrebat ce soluţii au ei bune de oferit jurnaliştilor moldoveni în încercarea de a se autoproteja.

“Cel mai bine este să spui cu voce tare şi consecvent că ai o problemă şi că există riscuri pentru jurnalisti”, spune Ana Petruşeva de la Reteaua Balcanica a Jurnalistilor de Investigatie (BIRN). ” Dacă esti sigur că articolul a fost scris după toate normele jurnalistice, cu toate sursele, cu dovezi, echidistant şi corect, atunci acest lucru chiar funcţionează”, mai spune Ana Petruşeva .

De aceeaşi părere este jurnalista bulgară Aleksenia Dimitrova, care apreciază că este foarte dificil în ţări mici, cum sunt Bulgaria şi Moldova, să faci jurnalism de investigaţie, deoarece există multe interese economice şi politice. Totuşi, spune ea, solidaritatea de breaslă este cea care poate pune presiune pe autorităţi şi le poate determina să ia anumite decizii.

Aleksenia Dimitrova: “Au fost cazuri în care jurnaliştii din ţara mea au fost expuşi unor pericole, dar atunci ei erau răzleţiţi. În ultimii 10 ani însă ei au văzut că pot fi mai puternici dacă acţionează împreună şi au creat asociaţia publiciştilor şi autorilor de programe din Bulgaria. Este un fel de uniune a jurnaliştilor care îi face să acţioneze împreună atunci când se întâmplă ceva cu vreun coleg. Bineînţeles că este greu să realizezi o astfel de unitate pentru că, de fapt, suntem concurenţi unii cu alţii, dar atunci când e vorba să-ţi aperi profesia şi pe un coleg concret, atunci acest lucru este foarte important”.

Pentru a se proteja şi a minimaliza riscurile, jurnaliştii de investigaţie îşi creează sisteme de protecţie. În ultimii ani s-au format reţele ale jurnaliştilor de investigaţie din care fac parte jurnalişti din mai multe ţări. Aceştia schimbă informaţii şi lucrează împreună pe subiecte transfrontaliere.

Ana Petruşeva de la BIRN povesteşte un caz în care acţiunile organizaţiilor de jurnalişti au generat o reacţie adecvată din partea autorităţilor. Şi anume un caz devenit cunoscut şi în exterior, în care un jurnalist a fost lovit cu pumnul peste faţă de un politician. Jurnalistul care investiga dacă acesta avea sau nu diplomă falsă, s-a dus să îl întrebe, cum e şi firesc conform eticii profesionale, şi pe cel vizat dacă e adevărat că şi-a procurat diplomă de studii falsă. Politicianul care şi până atunci era cunoscut prin pornirile sale agresive, l-a lovit cu pumnul peste faţă, traumatizându-l şi făcând să îi zboare ochelarii.

Ana Petruşeva: “Atunci am lansat o amplă campanie de apărare. Am informat prin scrisori de protest toate instituţiile de stat şi am alertat organizaţiile internaţionale şi ambasadele din ţară. Am publicat ştiri despre acest caz şi pe pagina web a organizaţiei noastre. Foarte curând au început să vină reacţii. Instituţiile de stat au început să-şi ceară scuze pentru acest incident, spunând că un asemenea comportament este inacceptabil şi nu poate fi tolerat. Din câte îmi amintesc, şi procuratura a reacţionat spunând că va investiga incidentul. Cred că reacţia lor a fost anume o consecinţă a reacţiei noastre ca organizaţie”.

Şi împotriva proceselor de judecată intentate jurnaliştilor de către cei vizaţi în investigaţii se poate lupta tot pe calea solidarităţii de breaslă, spune jurnalistul din Macedonia, Gherman Filkov: “Acum câţiva ani mai mulţi politicieni care fac parte şi din actuala guvernare au iniţiat vreo trei sute de dosare împotriva jurnaliştilor. Aceştia au început să piardă, unul câte unul, în instanţă, aceste cauze. S-a ajuns la Curtea Supremă, care este a doua instanţă ca treaptă, la noi în Macedonia. Foarte des jurnaliştii erau lăsaţi să se apere singuri, fără sprijinul redacţiei. Atunci au hotărât să se adune toţi împreună, să protesteze în fata instanţei şi să facă astfel presiune publică asupra curţii. Atunci guvernarea a decis să oprească acele dosare. Nu erau dosare din partea politicienilor ca autorităţi publice, ci ca persoane private. Tot după acest caz în legislaţia din Macedonia a fost introdus un articol care apără jurnaliştii. El prevede că aceştia pot publica orice dacă vizează interesul public. De atunci nu se mai intentează dosare împotriva noastră”.

În Republica Moldova există în prezent mai multe asociaţii de jurnalişti, care se solidarizează atunci când cineva din breaslă este în pericol, iar ziariştii moldoveni se integrează şi în reţele transnaţionale precum ar fi SCOOP si altele. Totuşi, Republica Moldova, deşi conform ultimului raport al Organitaţiei ”Reporteri fără frontiere” a urcat 39 de poziţii în clasamentul libertăţii presei, continuă să rămână în categoria ţărilor unde există probleme notabile privind libertatea presei şi a securităţii jurnaliştilor.