Linkuri accesibilitate

La Lisabona începe o reuniune la vîrf Nato


Liderii celor 28 de ţări din Alianţa nord-atlantică încep astăzi un summit de două zile în capitala Portugaliei.
Discuţiile de la Lisabona se vor concentra asupra stabilirii unui calendar al reducerii prezenţei militare străine în Afganistan. Se relatează că participanţii urmează se aprobe propunerea preşedintelui afgan Hamid Karzai ca afganii să preia răspunderea pentru securitatea propriei ţări cel mai târziu la sfârşitul anului 2014.
Pe agenda summitului NATO se mai află propunerea de construire a scutului antirachetă care să apere Europa de eventuale atacuri din partea unor ţări ca Iranul.
Mâine, sâmbătă, liderii NATO se vor întâlni la Lisabona cu preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev cu care vor discuta un posibil rol sporit al Moscovei în efortul internaţional din Afganistan şi eventuala colaborare ruso-occidentală în privinţa scutului antirachetă.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG