Linkuri accesibilitate

Cultivarea băşcălioasă a civismului


Simularea cinică a civismului de dragul ratingului.



Pe ultima sută de metri a campaniei electorale, inventivitatea unor jurnalişti angrenaţi în cultivarea civismului devine de-a dreptul halucinantă. O sumedenie de posturi de radio şi de televiziune îi îndeamnă zilnic pe alegători să fie cetăţeni responsabili şi să voteze pe 28 noiembrie. Alegătorului i se cere să-şi îndeplinească datoria morală faţă de societate, să-şi făurească el însuşi viitorul, i se descriu scenarii dezolante, triste, urmare a absenteismului. Alegătorul este mobilizat, mustrat, stimulat, probozit, avertizat. “Trebuie să votezi, altminteri e jale!” – acesta a laitmotivul tuturor mesajelor mobilizatoare ale mass-mediei.

Precizez din capul locului că sînt şi eu de părerea că e bine să voteze mai mulţi oameni. Remarc însă cu îngrijorare că unele din mesajele mobilizatoare conţin nişte accente uşor intolerante şi caustice. Cetăţeanul care ezită sau nu vrea să voteze e ironizat, persiflat, desconsiderat. Iar ceea ce am văzut deunăzi la Publika TV m-a făcut realmente să bolovănesc ochii.

Protagonistul unei emisiuni haioase-bizare, Sergiu Voloc, după ce îşi etalează abilităţile de boxer, ni se adresează ritos în felul următor: “Eu realino nu-s kaciok, dar… dacă n-o să ieşi la vot, o să iei un pumn în bot!”



Ingenioasă responsabilizare a alegătorilor, nu-i aşa? E de presupus că multă lume, care ezita, a simţit pe loc nevoia arzătoare să alerge dis-de-dimineaţă, pe 28 noiembrie, la secţiile de votare. E de prespus că abia acum, responsabilizată de Sergiu Voloc, toată lumea a înţeles că, în sfîrşit, are şi Moldova televiziune.

Dacă e să vorbim serios, avem de-a face cu o miştocărie, cu o cultivare băşcălioasă a civismului care are menirea să ne facă să rîdem nechezat, să rîdem în hohote, să rîdem pînă la lacrimi, şi, fascinaţi, să mai aşteptăm şi alte glumiţe similare. Fiind însă şi ofensatoare, miştocăria cu pricina nu are cum, fireşte, să-l convingă pe om să meargă la secţia de votare. Dimpotrivă, ea poate alimenta absenteismul. De aceea, ameninţarea grotescă a „boxerului” de la Publika e mai degrabă un truc menit să facă rating.
XS
SM
MD
LG