Linkuri accesibilitate

Tuberculoza şi isteria electorală


Concurenţilor, care alimentează isteria şi intoleranţa, şi celor care au mai guvernat ţara şi mai vor s-o guverneze, le comunic că Moldova are mari probleme în domeniul medicinii.


Pe măsură ce ne apropiem de ziua de 28 noiembrie, vocile concurenţilor electorali devin tot mai groase, tot mai ritoase sau tot mai panicate. Unele au căpătat inflexiuni metalice, accente obraznice, sfidătoare, grobiene. Asculţi mesajele unor competitori şi ţi se ridică părul măciucă. Bunul-simţ e aruncat la tomberon, oponentul e ponegrit, caricaturizat, făcut cu ou şi cu oţet fără nici o reţinere. Iar posibila victorie a acestui oponent e dată drept o apocalipsă, drept un sfîrşit al lumii.

În primul rînd acestor concurenţi care alimentează acum isteria şi intoleranţa, dar şi celor care au mai guvernat ţara şi mai vor s-o guverneze, vreau să le comunic că Moldova are mari probleme în domeniul medicinii. În anii tranziţiei foarte mulţi medici au părăsit ţara. Cei rămaşi sînt prost plătiţi şi de multe ori contaminaţi de corupţie. Starea lucrurilor din multe spitale, policlinici şi maternităţi lasă de dorit. Utilajul e învechit. Iar vocile cu inflexiuni metalice ale pretendenţilor la putere devin brusc apă de ploaie cînd te pomeneşti în faţa unui medic opac, indiferent, nemuţumit, sau cînd eşti băgat, pentru radiografie, într-un aparat matusalemic-sovietic.

Sîntem de mai multă vreme fruntaşii continentului în proliferarea tuberculozei. E o boală extrem de rapace, care cîştigă teren acolo unde e sărăcie. Iar în ultimii ani a crescut numărul îmbolnăvirilor de tuberculoză multirezistentă care e foarte greu de tratat. Ei bine, investiţiile în policlinici, spitale şi maternităţi ca şi lupta cu tuberculoza şi alte boli ar trebuie să fie prioritatea nr. 1 a tuturor acestor competitori care jinduiesc puterea. Celelalte mai pot aştepta, sănătatea oamenilor nu poate.

Dar cîţi dintre cei care jinduiesc puterea, care ne promit acum marea cu sarea, au în programele lor, bunăoară, modalităţi eficiente de combatere a tuberculozei? Cîţi dintre ei pun mai mult preţ pe medicină decît pe geopolitică şi anihilarea concurenţilor? Cîţi dintre ei preferă să discute la dezbateri mai degrabă despre medicină, despre tuberculoză sau SIDA?

În ultimii 20 de ani au mai fost şi alţii care ne anunţau cu surle şi trîmbiţe că ne vor ghida spre CSI, spre UE sau spre o Elveţie a estului, pe cînd medicina s-a degradat metodic. Au mai fost şi alţii care ne anunţau cu surle şi trîmbiţe că vor învinge şi chiar au învins. Nu şi tuberculoza însă.
XS
SM
MD
LG