Linkuri accesibilitate

Sofia: premierul rus Putin urmează să semneze un acord cu Bulgaria legat de gazoductul South Stream


Premierul Rusiei Vladimir Putin se află la Sofia într-o vizită consacrată cooperării energetice ruso-bulgare. Cu ocazia vizitei, cele două ţări urmau să semneze un acord privind conducta de gaze South Stream, care va duce prin Bulgaria gaze naturale ruseşti spre Europa de sud şi centrală.

Experţii consideră proiectul rusesc un rival al conductei Nabucco, pe care vor s-o construiască UE şi Statele Unite şi care va trece şi ea prin Bulgaria.

În aşteptarea premierului Putin, câteva sute de persoane au demonstrat la Sofia împotriva a ceea ce consideră a fi „subjugarea energetică” a Bulgariei de către Moscova, dar şi împotriva impactului gazoductului asupra mediului înconjurător.

Corespondentul EL la Sofia relatează că autorităţile capitalei bulgare au ascuns protestul de oaspetele rus parcând mai multe camioane în aşa fel încât Putin să nu-i vadă pe protestatari din coloana oficială care-l aducea de la aeroport.
XS
SM
MD
LG