Linkuri accesibilitate

Raționamente economice fără logică promovate de comuniști


Iurie Gotișan
Iurie Gotișan

Iurie Gotișan: „stabilitatea fiscală într-un mediu economic presupune o politică fiscală adecvată şi relevantă.”


Partidul Comuniștilor a promis că va reveni la principiile fiscale, aplicate în ultimii 8 ani, dacă revine şi la putere. Igor Dodon, fost ministru al economiei, a precizat la o conferinţă de presă că va fi menţinut impozitul zero pe venitul reinvestit, în timp de fostul premierul Zinaida Greceanîi a criticat actuala guvernare pentru faptul că nu ar avea o politică fiscală previzibilă. Critici justificate ? - l-a întrebat Radu Benea pe analistul economic Iurie Gotişan:

Iurie Gotişan: „Fără îndoială că stabilitatea fiscală este una din temele predilecte ale campaniilor electorale, în general. Dar pentru ca aceasta să existe, nu sunt suficiente doar declaraţii politice, ci şi de condiţii foarte precise. De fapt, stabilitatea fiscală într-un mediu economic presupune o politică fiscală adecvată şi relevantă. Mai bine spus, existenţa unor taxe şi impozite stabile, care, mai mult sau mai puţin, nu se modifică de pe un an pe altul.

Atunci, când există un punct de echilibru dintre venituri şi cheltuieli, aici mă refer la deficitul bugetar. Când ai, spre exemplu, un acord cu Fondul Monetar Internaţional, care susţine modelul de fiscalitate într-o ţară anume. Când investitorii străini sunt din ce în ce mai prezenţi şi acceptă regulile jocului în ţara sau în mediul, în care intenţionează să facă investiţia. Adică şi alte aspecte, pe lângă cele legate de buget şi politica fiscală, care nu sunt mai puţin importante pentru asemenea condiţii.”

Europa Liberă: Doi cunoscuţi fruntaşi comunişti, fostul premier Zinaida Greceanîi, şi ex-ministrul Economiei, Igor Dodon, au acuzat astăzi autorităţile, că nu au adoptat încă legea bugetului pe anul 2011 şi că acest lucru ar periclita, de fapt, stabilitatea fiscală a ţării.

Iurie Gotişan: „În primul rând, se ştie că proiectul de buget pentru 2011 există şi că acesta a fost înaintat în Parlament, dar s-a decis să nu fie aprobat din cauza alegerilor parlamentare repetate şi de fapt este logic acest lucru, iar Fondul Monetar Internaţional a acceptat această situaţie şi nu ne-a condiţionat cumva de adoptarea acestui document. Respectiv, nu văd o mare tragedie în acest sens.

Cât priveşte stabilitatea fiscală – nu putem vorbi despre o stabilitate a acesteiea la noi pe durata anilor, cred eu, indiferent de cine s-a aflat la guvernare. Chiar dacă în perioada precedentei guvernări asta a fost mai mult sau mai puţin stabilă, această stabilitate nu s-a datorat în totalitate măsurilor şi politicilor adoptate, ci mai degrabă unui climat regional şi internaţional favorabil. Se ştie foarte bine, că economia Republicii Moldova este una foarte deschisă şi dependentă de factorii externi.

Nu văd nici un raţionament economic atunci când se spune: uite, domnule, în perioada 2001-2009 a fost stabilitate, iar actualmente e mare haos. Chiar nu văd logica unui asemenea raţionament, deoarece aşa cum în 2001 ponderea acumulărilor bugetare era pe seama impozitelor indirecte, adică taxe vamale, accize şi care se cifra între 60-70 la sută, în 2009 acest raport, practic, nu s-a schimbat. Şi cred eu, de mai mult timp încoace dezbaterea publică este în mare parte focalizată pe aspecte sociale, iar lumea uită că funcţionararea economiei în Moldova depinde de maniera în care mediul de afaceri reuşeşte să furnizeze resursele financiare. Or, la noi mediul de afaceri nu prea s-a văzut să aibă o contribuţie substanţială la buget. Şi eu personal nu văd în asta o stabilitate.”

Europa Liberă: Să înţelegem că acest mecanism fiscal a fost moştenit de actuala guvernare şi nu a intervenit cu schimbări substanţiale, decât cu excepţia taxelor pentru obiectele de lux şi a unor accize, pe care le-a modificat pentru a rezista crizei economice. Ce perspective în acest sens credeţi că ar avea anul fiscal 2011?

Iurie Gotişan: „După mine, este important să constatăm, că am ieşit din perioada de instabilitate, încă suntem credibili pe pieţele internaţionale şi perspectiva anului 2011 este de redresare – atât economică, cât şi socială. Dacă vom relua creşterea economică în anii 2011, eu ştiu, 2012, ne va fi mai uşor. Asta cred eu va contribui, fără îndoială, la acea stabilitate fiscală, despre care discutăm, fapt pentru care se va putea onora şi cheltuielile sociale din buget. Mai ales, că acestea au o pondere destul de grea.

Mult va depinde de continuitatea politicilor asumate în redresarea finanţelor publice. Mai ales, că acestea au fost şi sunt una din priorităţile actualei guvernări. Iar prezenţa şi rezultatele scrutinului din 28 noiembrie vor fi cruciale în acest sens. Şi un avantaj considerabil, cred eu, ar aduce o absorbţie masivă de fonduri din străinătate. Mă refer aici la comunitatea donatorilor, care s-a arătat deja extrem de deschisă pentru colaborare şi creditare, care, într-un fel sau altul, ar putea compensa din volumul de ajustare a cheltuielilor bugetare atât de necesare.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG