Întrebat luna aceasta la o conferinţă de cine ar vrea Ucraina să fie mai aproape, de Uniunea Europeană sau de Rusia, preşdintele Ucrainei Viktor Ianukovici a răspuns criptic cu un proverb ucrainean: „încălţările noastre au să-şi găsească drumul”.
Locul unde avea discuţia era tocmai potrivit: palatul Livadia din Ialta, unde Churchill, Roosevelt şi Stalin au împărţit Europa în 1945. 60 de ani mai tîrziu, Ucraina e prinsă între atracţiile gravitaţionale ale Rusiei şi Uniunii Europene.
După ce Revoluţia Portocalie din 2004 l-a adus la putere pe pro-occidentalul Victor Iuşcenco, problema orientării Ucrainei părea rezolvată. Intrarea în NATO şi Uniunea Europeană au devenit obiective oficiale. Dar după alegerea în februarie a pro-moscovitului Victor Ianucovici - învinsul din 2004 care relansase relaţiile economice cu Rusia – au reapărut semnele de întrebare legate de viitorul Ucrainei.
Întrebări care s-au aflat în miezul problemei miercuri, cînd premierul rus Vladimir Putin a vizitat Kievul pentru a discuta despre preţul gazelor naturale şi alte chestiuni care ar putea aduce mai aproape cele două ţări. Despre aceleaşi întrebări va fi vorba şi cu ocazia alegerilor regionale de duminică – un important test de parcurs atît pentru popularitatea lui Ianukovici cît şi pentru a afla cît adevăr există în pretenţiile opoziţiei că se va încerca măsluirea rezultatelor de către coaliţia preşedintelui.
Cinstit vorbind, ambiţiile europene ale Ucrainei au fost puse sub semnul întrebării înainte de alegerea lui Ianukovici. Haoticele guverne portocalii i-au deziluzionat pe mulţi ucraineni în privinţa „democraţiei”. Şi faptul că Uniunea Europeană nu a reuşit să ofere Ucrainei o perspectivă realistă legată de primirea ei în blocul pan european a sporit aducerea la realitate a populaţiei ucrainene, deşi sondajele arată că mulţi cetăţeni, în special în vestul Ucrainei, încă doresc integrarea europeană.
La Ialta, Victor Ianukovici a insistat că alegerea europeană a ţării sale este încă o prioritate, deşi reînnodarea relaţiilor cu Rusia are sens de asemenea. Pare că preşedintele aşteaptă să vadă ce poate primi din ambele părţi. Doar că acum şi Uniunea Europeană şi Rusia propun o integrare mai profundă cu Ucraina, şi pînă la urmă Ucraina va trebui să aleagă.
Rusia a devenit din ce în ce mai înţelegătoare. Disperat să uşureze povara asupra industriei grele – lovită din plin de recesiunea globală de anul trecut – Ianukovici a obţinut o ieftinire a gazelor naturale ruseşti în luna aprilie. În schimb, a prelungit închirierea portului Sevastopol pentru flota rusească de la Marea Neagră pentru încă 25 de ani. Asta pare a scoate din discuţie intrarea Ucrainei în NATO în viitorul apropiat. Şi a şi aţîţat apetitul Kremlinului.
Uniunea Europeană nu a vorbit Ucrainei de aderare, dar măcar negociază o zonă de comerţ liber. Oficialităţi de la Bruxelles spun că accesul la o piaţă internă de 500 de milioane de clienţi este o ofertă atrăgătoare. Un eventual acord asupra zonei de comerţ liber ar forţa Ucraina să adopte o legislaţie privind transparenţa investiţiilor şi ar obliga-o să-şi modernizeze industria. Asta ar dăuna intereselor personale ale celor care profită de pe urma situaţiei actuale, dar ar avea beneficii pe termen lung.
Economiştii pro-europeni sugerează că Uniunea Europeană oferă mai mult decît Rusia. Atracţia Rusiei constă mai mult în preţuri joase la energie, care ar proteja sectorul industrial ineficient şi învechit al Ucrainei.
Oficialităţile ruse spun că industria ucraineană care datează de pe vremea Uniunii Sovietice, cum ar fi aviaţia şi tehnologia spaţială, ar putea fi revigorată numai cu ajutorul şi cooperarea vechilor companii surori ruseşti.
Cu toate acestea, alegerea Ucrainei nu e numai de ordin economic. Ţine şi de ce fel de ţară vrea să fie. O apropiere de Uniunea Europeană înseamnă a îmbrăţişa valorile europene în privinţa democraţiei şi a libertăţii de expresie – nu democraţia „condusă” în stil rusesc spre care pare că se îndreapta Ianukovici.
Analiştii sugerează că sprijinitorii bogaţi ai preşedintelui – oligarhii Ucrainei fac cărţile mai abitir decît omologii lor din Rusia – ar putea fi mai puţin entuziaşti în legătură cu integarrea europeană decît pretind că sînt. Ei preferă, spune un fost politician dinăuntru, să exploteze opacitatea mediului politic şi juridic al Ucrainei pentru a se îmbogăţi rapid.
Viktor Ianukovici, care trebuie să impulsioneze economia ca să-şi menţină popularitatea, s-ar putea de aceea să se simtă obligat să caute ajutor la Moscova. Dar pentru că concesiile sale par doar să fi stimulat cererea pentru mai mult, el ar trebui poate să-şi aducă aminte de un alt proverb, deseori folosit de ruşi: „pofta vine mîncînd”.
Locul unde avea discuţia era tocmai potrivit: palatul Livadia din Ialta, unde Churchill, Roosevelt şi Stalin au împărţit Europa în 1945. 60 de ani mai tîrziu, Ucraina e prinsă între atracţiile gravitaţionale ale Rusiei şi Uniunii Europene.
După ce Revoluţia Portocalie din 2004 l-a adus la putere pe pro-occidentalul Victor Iuşcenco, problema orientării Ucrainei părea rezolvată. Intrarea în NATO şi Uniunea Europeană au devenit obiective oficiale. Dar după alegerea în februarie a pro-moscovitului Victor Ianucovici - învinsul din 2004 care relansase relaţiile economice cu Rusia – au reapărut semnele de întrebare legate de viitorul Ucrainei.
Întrebări care s-au aflat în miezul problemei miercuri, cînd premierul rus Vladimir Putin a vizitat Kievul pentru a discuta despre preţul gazelor naturale şi alte chestiuni care ar putea aduce mai aproape cele două ţări. Despre aceleaşi întrebări va fi vorba şi cu ocazia alegerilor regionale de duminică – un important test de parcurs atît pentru popularitatea lui Ianukovici cît şi pentru a afla cît adevăr există în pretenţiile opoziţiei că se va încerca măsluirea rezultatelor de către coaliţia preşedintelui.
Cinstit vorbind, ambiţiile europene ale Ucrainei au fost puse sub semnul întrebării înainte de alegerea lui Ianukovici. Haoticele guverne portocalii i-au deziluzionat pe mulţi ucraineni în privinţa „democraţiei”. Şi faptul că Uniunea Europeană nu a reuşit să ofere Ucrainei o perspectivă realistă legată de primirea ei în blocul pan european a sporit aducerea la realitate a populaţiei ucrainene, deşi sondajele arată că mulţi cetăţeni, în special în vestul Ucrainei, încă doresc integrarea europeană.
La Ialta, Victor Ianukovici a insistat că alegerea europeană a ţării sale este încă o prioritate, deşi reînnodarea relaţiilor cu Rusia are sens de asemenea. Pare că preşedintele aşteaptă să vadă ce poate primi din ambele părţi. Doar că acum şi Uniunea Europeană şi Rusia propun o integrare mai profundă cu Ucraina, şi pînă la urmă Ucraina va trebui să aleagă.
Rusia a devenit din ce în ce mai înţelegătoare. Disperat să uşureze povara asupra industriei grele – lovită din plin de recesiunea globală de anul trecut – Ianukovici a obţinut o ieftinire a gazelor naturale ruseşti în luna aprilie. În schimb, a prelungit închirierea portului Sevastopol pentru flota rusească de la Marea Neagră pentru încă 25 de ani. Asta pare a scoate din discuţie intrarea Ucrainei în NATO în viitorul apropiat. Şi a şi aţîţat apetitul Kremlinului.
Uniunea Europeană nu a vorbit Ucrainei de aderare, dar măcar negociază o zonă de comerţ liber. Oficialităţi de la Bruxelles spun că accesul la o piaţă internă de 500 de milioane de clienţi este o ofertă atrăgătoare. Un eventual acord asupra zonei de comerţ liber ar forţa Ucraina să adopte o legislaţie privind transparenţa investiţiilor şi ar obliga-o să-şi modernizeze industria. Asta ar dăuna intereselor personale ale celor care profită de pe urma situaţiei actuale, dar ar avea beneficii pe termen lung.
Economiştii pro-europeni sugerează că Uniunea Europeană oferă mai mult decît Rusia. Atracţia Rusiei constă mai mult în preţuri joase la energie, care ar proteja sectorul industrial ineficient şi învechit al Ucrainei.
Oficialităţile ruse spun că industria ucraineană care datează de pe vremea Uniunii Sovietice, cum ar fi aviaţia şi tehnologia spaţială, ar putea fi revigorată numai cu ajutorul şi cooperarea vechilor companii surori ruseşti.
Cu toate acestea, alegerea Ucrainei nu e numai de ordin economic. Ţine şi de ce fel de ţară vrea să fie. O apropiere de Uniunea Europeană înseamnă a îmbrăţişa valorile europene în privinţa democraţiei şi a libertăţii de expresie – nu democraţia „condusă” în stil rusesc spre care pare că se îndreapta Ianukovici.
Analiştii sugerează că sprijinitorii bogaţi ai preşedintelui – oligarhii Ucrainei fac cărţile mai abitir decît omologii lor din Rusia – ar putea fi mai puţin entuziaşti în legătură cu integarrea europeană decît pretind că sînt. Ei preferă, spune un fost politician dinăuntru, să exploteze opacitatea mediului politic şi juridic al Ucrainei pentru a se îmbogăţi rapid.
Viktor Ianukovici, care trebuie să impulsioneze economia ca să-şi menţină popularitatea, s-ar putea de aceea să se simtă obligat să caute ajutor la Moscova. Dar pentru că concesiile sale par doar să fi stimulat cererea pentru mai mult, el ar trebui poate să-şi aducă aminte de un alt proverb, deseori folosit de ruşi: „pofta vine mîncînd”.
