Comisia Electorală Centrală ne-a oferit deunăzi un motiv pentru o reflecţie serioasă, după părerea mea. Vasăzică, din cei 1772 de candidaţi de deputaţi din listele electorale ale primelor partide înscrise în cursă cei mai mulţi sînt... PEDAGOGI! Avem, iată, tocmai 331 de pedagogi şi numai 143 de economişti. Iar pentru că şi în campaniile precedente listele electorale au fost burduşite cu pedagogi, ar trebui să găsim o explicaţie pentru această curioasă predilecţie a partidelor autohtone.
Să remarcăm mai întîi un fapt la mintea cocoşului. Nu toţi pedagogii din listele electorale se ocupă de pedagogie. Da, ei au diplome de pedagogi, dar în realitate sînt comercianţi, oameni de afaceri, ziarişti, funcţionari ş.a.m.d. Într-o ţară cu o ditamai Universitate Pedagogică, cu o puzderie de şcoli pedagogice, multă lume are asemenea diplome. Nu toţi însă riscă să îmbrăţişeze după absolvire profesia de pedagog. Există însă în liste şi pedagogi adevăraţi.
De aceea, am putea presupune, fireşte, că liderii partinici sînt pătrunşi de un respect deosebit faţă de pedagogi, deşi mai curînd ei mizează pe respectul pe care educatorii îl insuflă alegătorilor. E un truc simplu ca ecuaţiile elementare. Dacă ai în lista ta electorală oameni care, potrivit meseriei, educă şi instruiesc tînăra generaţie, lista se „umanizează”, devine mai atrăgătoare. Şi asta pentru că pedagogii au aura oamenilor buni, blînzi, inimoşi, care fac o muncă foarte necesară şi nobilă.
Aşadar, avem şi am avut mereu în listele electorale pedagogi. Şi asta nu e rău. Dată fiind această situaţie, eu unul nu pot să înţeleg două lucruri. În primul rînd, de ce tagma pedagogilor e mereu necăjită şi prost plătită într-o ţară în care partidele îşi bucşesc listele electorale cu pedadogi? Păi, dacă pedagogul e atît de solicitat în campania electorală, de ce el nu devine la fel de important pentru stat ca poliţistul şi cinovnicul?
În al doilea rînd, de ce partidele politice, avînd mereu pe liste pedagogi inimoşi şi blajini, s-au tot beştelit, bălăcărit, ofensat, de-a lungul timpului. De ce bunul-simţ, care le este propriu candidaţilor pedagogi, nu tronează în campaniile electorale? De ce codul bunelor maniere e uitat de mulţi dintre colegii de partid ai pedagogilor drepţi şi buni la suflet?
