Linkuri accesibilitate

Visele noastre naive s-au lovit de o realitatea geopolitică dură


Iurie Roșca
Iurie Roșca

Iurie Roșca (PPCD): R. Moldova este o entitate politică nouă și trebuie construită ca o democraţie funcţională şi o economie prosperă.


Partidul Popular Creştin Democrat este al cincilea în buletinul de vot. PPCD vine cu sloganul „Ei au distrus ţara, noi vrem să o construim!”. Invitatul ediţiei electorale este preşedintele formaţiunii, Iurie Roşca.

Iurie Roşca: „
Sloganul mai nou este „Vom reuşi numai împreună”, dar şi cel care l-aţi spus dvs este în vigoare”.

Europa Liberă: Parteneriatul Roşca-Voronin”, cum l-a numit presa de la Chişinău încă din 2005, a distrus mitul privind pericolul românismului în Moldova. Ce au urmărit, totuşi, comuniştii prin cooptarea PPCD-ului dar, mai cu seamă, a liderului creştin-democrat Iurie Roşca? Pentru că mulţi tineri au fost dezamăgiţi de acel parteneriat PPCD-PCRM şi se spune că 2009 a fost anul decesului politic a lui Iurie Roşca.

Iurie Roşca: Valentina, deja întrebarea pe care ai pus-o este o pledoarie anti-PPCD pe care ţi-o asumi şi o respect. Vreau doar să amintesc că în 2005, la 4 aprilie, pentru candidatura preşedintelui Voronin, care a însemnat un efort de stabilizare a situaţiei politice şi de menţinere a unui minim de echilibru de comunicare între opoziţie şi putere, a votat Vladimir Filat actualul premier aplaudat de atâta lume, dl Marian Lupu, dl Dumitru Diacov, dl Oleg Serebrian şi alţii, prin urmare dacă a fost un gest necesar Republicii Moldova, merităm cu toţii medalii, dacă a fost o greşeală, a fost o greşeală comună.

Haideţi să întoarcem această foaie şi să ne gândim doar la un singur lucru: 4 aprilie 2005 a însemnat un cost politic pentru PPCD şi care nu a adus niciun prejudiciu Republicii Moldova. 7 aprilie 2009 în cifre calculabile exact a însemnat pentru Republica Moldova 1 miliard 113 milioane lei pierdute prin patru alegeri succesive, plus costurile distrugerii clădirilor preşedinţiei şi parlamentului. Prin urmare, orice pace fragilă este mai bună decât un război perfect. Orice guvernare trebuie apreciată după rezultate concrete care se cuantifică cifric. Dacă noi gândim în imagini roze şi în mituri electorale atunci e problema fiecăruia dintre noi”.

Europa Liberă: De ce după aproape 20 de ani în Moldova vorbim despre incapacitatea de a dialoga cu oponenţii politici şi de a găsi compromisuri?

Iurie Roşca: E foarte simplu, pentru cei care se rup să controleze toată puterea din Republica Moldova nu au nimic nici cu ideologiile, nici cu doctrinele. Privesc instituţiile puterii de stat doar ca pe instrumente de înavuţire personală şi asta este toată povestea. De fapt, dacă e să ne gândim ce s-a întâmplat într-un an şi jumătate, lucrurile sunt foarte simple. De două ori au călcat pe aceeaşi greblă comuniştii şi de trei ori democraţii, adică atunci când s-a insistat, în mod naiv, de două ori succesiv asupra candidaturii dnei Greceanîi, s-a produs o campanie electorală din 29 iulie care ne-a costat 33 de milioane 808 mii lei. După aceea s-a repetat aceeaşi greşeală când scorul electoral s-a inversat, ori Marian Lupu ori măcar ardă ţara, şi pentru asta am cheltuit încă o groază de milioane de lei. Pentru referendumul eşuat care a însemnat un vot de blam actualei guvernări şi pentru campania electorală care va fi în 28 noiembrie care nu se ştie cu ce se va termina, nici măcar nu ştim dacă forţele politice, doamne-fereşte, repetă acelaşi scor, vor fi ele oare în stare să se înţeleagă sau din nou vom recurge la dizolvarea Parlamentului şi vor fi alegeri în fiecare an”.

Europa Liberă: Credeţi că Moscova a dorit excluderea din politica moldavă a lui Iurie Roşca?


Iurie Roşca: Nu cred că trebuie să judecăm în termenii ăştia. Cred că Iurie Roşca încă o să dea multe bătăi de cap oponenţilor săi politici şi nu uitaţi că Iurie Roşca reprezintă singurul partid care a avut o prezenţă parlamentară continuă timp de 20 de ani, şi este primul an absent din Parlamentul Republicii Moldova, în timp ce partidele care s-au umflat ca baloanele de săpun acum un an, s-ar putea să se dezumfle la 28 noiembrie. Nu ziceţi hop, până nu aţi sărit”.

Europa Liberă: Ce şanse are PPCD să ajungă în Parlament şi câte mandate aţi putea să obţineţi?


Iurie Roşca
: Mai multe decât speraţi dvs, cei care veţi vota pentru alte partide politice, ceea ce vreau să vă spun este că înainte de 5 septembrie 2010, toţi exponenţii arcului guvernamental ca şi ţucălarii lor de presă trâmbiţau victoria iminentă a acestora. Iată că rezultatul a inversat orice aşteptare. Am deplina convingere că viitoarea configuraţie politică a Parlamentului nu va avea nimic în comun cu actuala configuraţie legislativă al Republicii Moldova, prin urmare PPCD va fi în viitorul Parlament, partidele reprezentate de cei din arcul guvernamental vor înregistra o scădere dramatică, iar Partidul Comuniştilor nu va reuşi să obţină o majoritate”.

Europa Liberă: Dle Roşca, despre rolul pe care l-aţi jucat în calitate de fost unionist şi despre factorul românesc ca realitate internă acum, în Moldova, ce puteţi să ne spuneţi?


Iurie Roşca
: Pot să vă spun că visele noastre naive de acum 20 de ani s-au lovit de o realitatea geopolitică dură, care a spus că după destrămarea URSS nimeni nu este dispus să revadă frontierele din această parte a lumii. Republica Moldova este o realitate, este o entitate politică nouă care trebuie construită ca o democraţie funcţională şi ca o economie prosperă. În rest sunt naivităţi care le consumă cei care în ultimii 20 de ani nu s-au maturizat. În Republica Moldova se vor menţine încă un timp anume oameni care împărtăşesc mai mult iluzii decât consumă realităţi, prin urmare Republica Moldova trebuie să aibă relaţii perfecte cu România şi cu Ucraina şi cu Rusia dacă vreţi, şi în niciun caz să nu se ambiţioneze să schimbe jocurile geo-politice de care ne legam noi acum 20 de ani”.

Europa Liberă: Tinerii au vrut o schimbare la 7 aprilie. De ce nu se află adevărul despre 7 aprilie?


Iurie Roşca: „Nu se află adevărul despre 7 aprilie pentru că cei care au aplicat lovitura de stat la 7 aprilie încercând să inverseze scorul electoral nu pot să-şi pună cătuşe pe mâni pentru a se preda la Procuratură şi pe mânile justiţiei. Cei care conduc astăzi Republica Moldova controlează Procuratura Generală şi justiţia, prin urmare adevărul despre 7 aprilie poate fi aflat în măsura în care aceştia vor pleca de la guvernare”.
XS
SM
MD
LG