Europa Liberă: Concluzia, care rezultă inevitabil, din păcate, din acest raport, este că bătrânii sunt o povară pentru o societate, care este săracă şi care, din păcate, pierde rigorile morale şi etice. Este corectă această concluzie?
Viorel Soltan: „Eu nu prea aş fi de acord cu aşa o concluzie. În general, toată lumea care necesită anumite îngrijiri speciale, este o povară pentru societate. Povara asta, ea este normală şi aşa şi trebuie să fie. Deci, cineva necesită o îngrijire specială. Asta pot fi şi bătrânii, pot fi şi persoanele cu disabilităţi mentale, ş.a.m.d. Da, într-adevăr, ele sunt o povară pentru societate. Întrebarea este un pic alta: cum societatea reuşeşte să rezolve problema de povară. În sensul beneficiului celui care are necesităţile respective. Fiindcă o societate democratică, nu neapărat economic dezvoltată, este democratică prin aceea că are grijă de, să zic eu, minorităţile sale. Şi cei care sunt în minoritate şi au anumite nevoi, o societate bună, bine dezvoltată ar trebui să facă în aşa fel, ca să adreseze nevoile acestea.”
Europa Liberă: Până la urmă, problema este de bani? Sau problema este de organizare?
Viorel Soltan: „Eu în general consider că în Republica Moldova problema de bani nu este prima problemă. Dacă noi reuşim să demonstrăm importanţa acestei probleme, dacă noi ştim cum să abordăm această problemă şi noi găsim soluţia cea mai bună şi cost efectivă, atunci bani apar de la sine. Şi am o mulţime de exemple în cazul dat. Chiar şi cu banii existenţi în sistem, noi putem face multe lucruri, doar abordând un pic altfel subiectul. Dacă ne-am uita, de exemplu, la costurile de întreţinere a azilurilor, versus serviciile prestate şi am vedea cât costă de fapt un serviciu într-un azil mare şi să luăm un centru din ăsta comunitar, întreţinut, de exemplu, de APL sau în comun cu organizaţiile neguvernamentale şi alţi donatori, şi am calcula acelaşi serviciu cât costă acolo, aţi vedea că serviciul în centrele bine, cum să spun eu, îngrijite costă mult mai puţin decât serviciile în centre din astea mari. Cred că prin anumite mecanisme cost eficiente s-ar putea reduce anumite costuri ineficiente şi banii economisiţi pe aceasta îndreptaţi spre serviciile beneficiarilor.”
Europa Liberă: Până la urmă e o problemă a unei familii, îngrijirea unui bătrâni şi nu a societăţii. Sau, totuşi, trebuie să se transforme într-o politică de stat?
Viorel Soltan: „Ea trebuie să fie o politică de stat. Filozofic vorbind, da, este grija familiei, dar de fapt societatea este creată din familii şi prin comunitatea de oameni identifică o soluţie la toţi. Cum ar fi, de exemplu, problema îngrijirilor calitative a persoanelor în etate, care sunt în toate familiile, sau în majoritatea. Atunci societatea ce spune? Haideţi să încercăm să facem noi, în comun, nu vom face separat, fiecare parte. Dar haideţi, să punem mînă de la mînă şi să facem un lucru bun, dar pentru noi toţi. Şi iată, în principiu, aşa s-a dezvoltat societatea, filozofic vorbind. Şi azilurile celea, care astăzi spunem că sunt mari şi neefective au venit şi din filozofia respectivă – au încercat să pună mînă de la mînă, au creat un lucru, care aparent era bun, şi poate şi era bun atunci. Dar cum vedeţi acum, lucrurile se schimbă, în sensul că serviciile sunt tot mai mult şi mai mult concentrate pe beneficiar, pe clientul serviciilor. Şi atunci ne dăm seama că, de fapt, întreţinând o persoană în familie, este mult mai bine, decât într-un azil. De ce? Fiindcă se dezvoltă anumite deprinderi de viaţă la persoana respectivă şi aceste deprinderi îmbunătăţesc într-un fel calitatea vieţii. Pentru persoanele în etate pe primul loc nu sunt problemele de sănătate, fiindcă mai mult sau mai puţin se deprind – mă doare acolo, mă doare dincolo, dar mergem înainte, fiindcă ştim, că aşa sunt oamenii în vârstă. La ei cel mai important e calitatea vieţii. Şi acesta este principiul, trebuie să fie atunci când vorbim despre îngrijirea persoanelor în etate. Îmbunătăţirea calităţii vieţii până la ultima zi – iată ăsta ar fi scopul tuturor eforturilor.”
