Cea mai mare întrebare a ultimilor 20 de ani poate fi formulată simplu: se poate exporta democrația? Războaiele din Irak și Afghanistan au pus exact această întrebare și răspunsul pare clar, după 9 ani de conflict: nu, democrația nu se poate livra.
La început, mai toată lumea a fost sigură că, dimpotrivă, democrația poate fi transportată și descărcată la distanțe geografice și istorice enorme. Numai că această ipoteză se baza pe succesul postbelic al Germaniei și Japoniei. Nimeni n-a mai ținut seama de împrejurarea că exportul de democrație a funcționat perfect în Germania și Japonia, după ce statele german și japonez au fost distruse în mod violent, odată cu o mare parte a civililor vinovați sau nevinovați. Așa ceva a devenit, între timp, de neconceput iar asta înseamnă, printre altele, că șansele implantului democratic au scăzut.
A doua observație privește chiar formularea marii întrebări. În vreme ce multă lume se întreabă dacă democrația poate fi exportată, foarte puțină lume se întreabă dacă democrația poate fi importată. Răspunsul nu mai are de-a face cu gradul de violență aplicat sau aplicabil prin război.
Problema e ce fac, pe timp de pace, țările care își doresc democrația și se declară gata să o importe. Argentina și Singapore, România și Estonia au reacționat diferit. Dar răspunsul e același: da, se poate importa, dacă locul nu e deja ocupat de alte interese.
