Linkuri accesibilitate

Exporturile de fructe și legume în Rusia vor fi reluate - afirmă un comunicat guvernamental la Chișinău


Guvernul de la Chisinau spune că exporturile de fructe şi legume în Rusia vor fi reluate în urma discuţiilor avute la Moscova de ministrul agriculturii, Valeriu Cosarciuc cu omologul său din Rusia. Într-un comunicat de presă se afirmă că Rusia a acceptat o listă cu toţi cei 140 de exportatori moldoveni de fructe şi legume.

La 24 august, peste o sută de companii moldoveneşti au primit interdicţie de a-şi desface produsele agricole în Rusia, din cauza calităţii slabe a produselor. Oficialii ruşi şi moldoveni au convenit ca în săptămâna aceasta experţii ruşi să vină în Moldova pentru a examina la faţa locului activitatea exportatorilor de fructe şi legume, astfel încât pe viitor să nu mai apară asemenea blocaje.
XS
SM
MD
LG