Linkuri accesibilitate

Moscova: 30 de mii de copii adoptați au fost trimiși din nou la orfelinate în ultimii trei ani


Un activist rus pentru drepturile copiilor spune că unul din trei copii adoptaţi în Rusia este trimis înapoi la instituţiile de stat. Potrivit lui Albert Lihanov, preşedintele Fondului Copiilor din Rusia, în ultimii trei ani au fost returnaţi în acest fel 30.000 de orfani. Motivul principal, spune Lihanov, este că după declanşarea crizei economice în 2008 familiile adoptive nu au primit ajutoarele promise de stat.

Potrivit statisticilor oficiale, în Rusia trăiesc în prezent aproape 700.000 de orfani, cei mai mulţi de la cel de-al doilea război mondial până în prezent. În această cifră sunt incluşi copiii ai căror părinţi nu mai trăiesc, dar şi cei care au fost abandonaţi de părinţi.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG