Linkuri accesibilitate

18.09 - Chișinău: Chestiunea transnistreană discutată la Bruxelles.


Membrii Comitetului parlamentar de cooperare R. Moldova-UE vor face un schimb de opinii pe marginea evoluţiei de negocieri între Chişinău şi Tiraspol.


18 septembrie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Chestiunea transnistreană discutată la Bruxelles.

Dan Ionescu: Cotidianul „România Liberă”, care apare la Bucureşti, scrie luni că informaţia, potrivit căreiea Ilie Ilaşcu, deţinut la Tiraspol, ar fi acceptat să candideze pe listele Partidului România Mare pentru un post de senator în judeţul Suceava nu a putut fi confirmată, sau infirmată de nici unul dintre apropiaţii lui Ilaşcu. Contactaţi telefonic, aceştea şi-au exprimat surprinderea faţă de o asemenea eventualitate, precizând că au aflat ştirea din presa de la Bucureşti. Cu presupusa decizie a lui Ilie Ilaşcu nu sunt la curent nici preşedintele Partidului Forţelor Democratice din Republica Moldova, Valeriu Matei, al cărui deputat şi membru este Ilie Ilsaşcu, şi nici soţia deţinutului politic, Nina Ilaşcu, care a menţionat, că nu i s-a permis să-şi vadă soţul încă din luna iunie. Chiar dacă nu a putut fi confirmată, la Chişinău vestea despre o eventuală decizie a lui Ilie Ilaşcu de a candida pentru funcţia de senator în Parlamentul României a fost salutată de două asociaţii obşetşti: mişcarea populară „Solidaritatea” şi Asociaţia pentru lichidarea consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov.

Problema eliberării grupului Ilaşcu, precum şi cea a soluţionării diferendului transnistrean va fi abordată la cea de a treia şedinţă a Comitetului de cooperare parlamentară Republica Moldova-Uniunea Europeană, ce se desfăşoară în perioada 17-20 septembrie la Bruxelles. Şeful delegaţiei moldovene, deputatul Valeriu Matei, a declarat că va cere ca Uniunea Europeană să-şi delege un reprezentant permanent la negocierile pentru soluţionarea diferendului, aşa cum au făcut unele ţări occidentale. Unul dintre aceştea, şi anume negociatorul special al Statelor Unite ale Americii pentru soluţionarea conflictului transnistrean Kevin Cavanaugh se afla la sfârşitul săptămânii trecute la Chişinău şi Tiraspol într-o vizită, în urma căreea liderii separatişti au ţinut să-şi reconfirme anumite poziţii. Amănunte despre aşteptările delegaţiei moldovene la întrunirea de la Bruxelles şi reacţia Tiraspolului la vizita oficialului de la Departamentul de stat în relatarea Eleonorei Lisnic
.

Delagaţia parlamentară moldoveană, care participă la Bruxelles la cea de a treia şedinţă a Comitetului parlamentar de cooperare Republica Moldova-Uniunea Europeană, va propune Uniunii Europene să numească un reprezentant al său la negocierile în problema transnistreană. Declaraţia a fost făcută de şeful delegaţiei parlamentare moldovene, Valeriu Matei, înainte de plecare.

Printre temele, care vor fi abordate în cadrul şedinţei începută astăzi figurează stadiul actual al cooperării dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, rolul Republicii Moldova în spaţiul lărgit al Europei de Sud-Est şi bazinul Mării Negre, posibilităţile de participare a Republicii Moldova la proiectele derulate în cadrul Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. Şi problema transnistreană constituie un punct separat pe agenda şedinţei.

Membrii Comitetului parlamentar de cooperare Republica Moldova-Uniunea Europeană vor face un schimb de opinii pe marginea evoluţiei de negocieri între Chişinău şi Tiraspol. Parlamentarii moldoveni solicită de mai mult timp antrenarea statelor Uniunii Europene în procesul de soluţionare a diferendului transnistrean. Demersurile similare adresate Statelor Unite ale Americii au avut ca rezultat numirea unui negociator special american pentru soluţionarea conflictului transnistrean, care la sfârşitul săptămânii trecute a efectuat o nouă vizită la Chişinău şi Tiraspol.

Imediat după întâlnirea cu negociatorul special al Statelor Unite pentru soluţionarea diferendului transnistrean, Kevin Cavanaugh, şi cu ambasadorul la OSCE, David Johnson, liderul transnistrean, Igor Smirnov, şi preşedintele organului legislativ de la Tiraspol, Grigore Maracuţa, au făcut declaraţii pentru presă. Oficialii transnistreni nu s-au referit la discuţiile purtate în cadrul întâlnirii, n-au comentat vizita diplomaţilor americani, dar au ţinut să-şi reconfirme vechile poziţii, inclusiv nemulţumirile faţă de politica autorităţilor de la Chişinău, care, în opinia lor, ar neglija interesele regiunii din stânga Nistrului.

Astfel, Igor Smirnov a ţinut şi de astă dată să sublinieze, că problema retragerii trupelor şi patrimoniului militar ruseşti este exclusiv problema Transnistriei şi a Federaţiei Ruse şi că ea va fi soluţionată conform constituţiei transnistrene şi voinţei poporului transnistrean. Deocamdată, a afirmat Smirnov, nimeni nu poate răspunde la întrebarea în ce mod retragerea trupelor ruse poate determina soluţionarea diferendului transnistrean. Grigore Maracuţa a învinuit chiar Chişinăul de faptul, că n-ar fi interesat de reglementarea definitivă a problemei transnistrene. Maracuţa este de părere, că atât timp, cât conflictul nu este soluţionat, Chişinăul „poate beneficia de ajutoare umanitare importante”. Soluţionarea diferendului, a mai spus preşedintele sovietului suprem, va fi posibilă doar atunci, când vor exista doi subiecţi egali - Transnistria şi Republica Moldova.

Iată, însă, că liderii de la Comrat, centrul administrativ al Autonomiei găgăuze, cer ca Republica Moldova să fie federalizată, prin crearea a trei subiecţi egali în drepturi, al treilea fiind Găgăuz-Yeri. Într-un interviu acordat oficiosului „Vesti Găgăuzi”, preşedintele organului legislativ de la Comrat, Mihail Chendighelean, susţine că acest demers este sprijinit şi de Tiraspol. Chindighelean relevă, că la Tiraspol a fost inaugurată o reprezentanţă a Autonomiei găgăuze, că relaţiile dintre cele două autonomii devin tot mai strânse, dorindu-se, între altele, „integrarea economiilor transnistreană şi găgăuză”. Tiraspolul şi Comratul ar urma să instituie o serie de facilităţi pentru schimburile lor comerciale.

Să menţionăm că la ora actuală Tiraspolul livrează energie electrică Autonomiei găgăuze în baza unui contract direct. Chendighelean mai afirmă, că autorităţile de la Chişinău încearcă să împiedice apropierea dintre cele două autonomii, dar că acestea sunt ferm decise să-şi urmeze planurile.

Din Chişinău, Eleonora Lisnic, pentru Radio Europa Liberă.

*

Dan Ionescu: Agenţiile de presă de la Chişinău au anunţat astăzi, că reuniunea OSCE în problema transnistreană, ce urma să se desfăşoare la Viena în intervalul 17-23 septembrie, a fost amânată. Data întrunirii va fi stabilită în funcţie de agenda lui Evgheni Primakov, preşedintele comisiei de stat a Federaţiei Ruse pentru soluţionarea diferendului transnistrean. Pe lângă Primakov, la reuniune sunt aşteptaţi să participe reprezentantul preşedintelui Republicii Moldova la negocieri, Vasile Sturza, şeful comisiei de stat a Ucrainei pentru Transnistria, Vladimir Gorbulin, precum şi reprezentanţi ai Tiraspolului. Responsabili din cadrul Guvernului de la Chişinău declarau anterior, că la reuniunea organizată de preşedinţia OSCE la Viena, ar urma să fie pusă în mod tranşant problema onorării de către Moscova a angajamentelor, pe care şi le-a asumat la summitul de la Istanbul.
XS
SM
MD
LG