Linkuri accesibilitate

Kabul: Hamid Karzai îndeamnă afganii să participe mîine în număr mare la legislative


În ajunul alegerilor parlamentare din ţara sa, preşedintele afgan Hamid Karzai şi-a îndemnat compatrioţii să iasă la vot în număr cât mai mare. Într-o declaraţie făcută reporterilor la palatul prezidenţial din Kabul, Karzai a anticipat că la alegerile de mâine vor fi „nereguli”.

În întregul Afganistan au fost luate măsuri speciale de securitate. Dar chiar astăzi, oficiali afgani au informat că 19 persoane, inclusiv un candidat şi opt oficiali electorali, au fost răpiţi.

Alegerile de mâine sunt privite ca un test al capacităţii afganilor de-a avea alegeri legitime, după ce anul trecut alegerile prezidenţiale au fost marcate de fraude.
XS
SM
MD
LG