Linkuri accesibilitate

Chestiunea politicii Franței față de romi așteptată să domine summitul Uniunii Europene de astăzi la Bruxelles


Franţa a respins miercuri drept „inacceptabile” declaraţiile comisarului european pentru justiţie, Viviane Reding pe tema expulzării romilor de către autorităţile franceze. Reding a spus că expulzările sunt „ruşinoase”, amintind de persecutarea evreilor şi romilor de către Germania nazistă. Premierul francez, François Fillon a spus după o întâlnire miercuri seara a politicienilor europeni conservatori, la Bruxelles, că paralela cu cel de-al doilea război mondial este „incredibilă, inimaginabilă şi scandaloasă”. Fillon a declarat că a luat cunoștință de regretele exprimate ceva mai devreme de comisara europeană și a anunțat că „în orele imediat următoare vom demonstra că Franța respectă perfect regulile europene referitoare la dezafectarea taberelor ilegale”.
Premierul Franței a cerut ca Uniunea Europeană să ia măsuri pentru a rezolva problema romilor care emigrează în ţările occidentale fără mijloace de a se întreţine. Autorităţile franceze au deportat peste 8 mii de imigranţi romi de la începutul acestui an, iar Comisia Europeană a spus că ar putea declanşa acţiuni legale împotriva Franţei dacă se constată că a încălcat legislaţia comunitară, o suspiciune respinsă de autorităţile franceze.
Se aşteaptă că disputa pe tema controversatelor măsuri franceze să domine summitul Uniunii Europene care începe azi la Bruxelles.
XS
SM
MD
LG