Oricât de „supt vremi” o fi fost acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – şi, din câte se pare, a fost („Întrucât face complimente la scenă deschisă lui Nicolae Ceauşescu, după modelul artiştilor renascentişti care dobândeau, prin omagii, protecţia câte unui principe, este dezaprobată sever de liderii de opinie din mediile intelectuale”, citim în Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000, de Alex Ştefănescu, dar acelaşi autor se grăbeşte să precizeze, pe bună dreptate: „În severitatea lor se descifrează însă nu numai intransigenţa morală, ci şi o anumită iritare faţă de siguranţa şi aplombul cu care Zoe Dumitrescu-Buşulenga se manifestă ca om de cultură, ţinând conferinţe în faţa unor săli arhipline, apărând la televizor, conducând instituţii importante, călătorind în străinătate.”) –, felul în care Domnia Sa „a ieşit din istorie” pentru a „intra în mit/ legendă” mi se pare cu totul exemplar: retrasă în ultimii ani de viaţă la Mănăstirea Văratic, unde se şi călugăreşte sub numele de Maica Benedicta, îşi dăruieşte întreaga avere (y compris, enorma sa biblioteca) mănăstirii. Cum însă duhovnicul ei este stareţul mănăstirii Putna, arhimandritul Melchisedec Velnic, va fi înmormântată în cimitirul Mănăstirii Putna – loc de pelerinaj nu doar pentru tot românul, ci şi pentru numeroşii săi discipoli.
Nimic ieşit din comun până aici (s-au mai călugărit şi alţii; şi-au dăruit bibliotecile…), dacă nu venea gestul recuperator al unor discipoli care înfiinţează, în 2006, Fundaţia „Credinţă şi creaţie Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta”. De-atunci, s-au organizat la Mănăstirea Putna 4 colocvii anuale, după cum urmează:
- Tradiţie spirituală românească şi deschidere spre universal, în 2007;
- Epoca noastră. Tensiunea etic-estetic, în 2008;
- În căutarea absolutului: Eminescu, în 2009;
- Fertilitatea mitului, în 2010.
Suficient să citez câteva nume – acad. Al. Zub, acad. Dan Hăulică, acad. Eugen Simion, acad. Alexandrina Cernov, prof. Ion Pop, prof. Cornel Ungureanu, prof. Mircea Borcilă, prof. Liviu Leonte, regretatul prof. Dumitru Irimia ş.a. – pentru a certifica valoarea acestor dezbateri (a se vedea şi Caietele de la Putna, ediţiile din 2007, 2008 şi 2009; cea din 2010 urmând să apară către colocviul din 2011). De bună seamă, cum altfel să cinsteşti memoria unui mare savant & profesor dacă nu continuându-i opera de cercetare, în domenii cât mai variate, antrenându-i nu doar pe cei care au avut şansă să-i fie discipoli, ci şi pe cei ce au învăţat din cărţile Domniei Sale, mă gândesc în primul rând la Eminescu şi romantismul german, inconturnabilă.
Scurt pe doi: invitat să particip, anul acesta, la colocviul Fertilitatea mitului, avea să parcurg drumul de la acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga la Maica Benedicta, alături de alţi cca 50 de invitaţi, cu convingerea că dacă omul de litere & savantul are posteritate, învăţătorul are – prin discipoli – viaţă de apoi.