Linkuri accesibilitate

25.08 - București: Dispute printre liberali.


„Opera istorică a PNL este batjocorită de actuala conducere care trage necontenit PNL al Brătienilor spre stînga comunistă, ajungînd pînă la PDSR, cu care este dispus să colaboreze.”


25 august 2000

Actualitatea. (Moderator: Cristian Teodorescu; corespondent: Radu Stănescu).

Dispute printre liberali.


Încercînd să rotunjim imaginea acestei zile, trebuie să constatăm că ea a fost marcată de evenimente care se pare că vor influenţa evoluţiile apropiate din tot mai agitata viată politica pre-electorală din Romania. Să ne oprim în minutele urmatoare asupra disputelor dintre liberali. Relatează Radu Stănescu:


Grupul de membri marcanţi ai PNL, care a anunţat miercuri că susţine candidatura la preşedinţie a premierului Mugur Isărescu, a precizat astazi că doreşte să recupereze valorile tradiţionale liberale prin intermediul unei noi formaţiuni politice care să participe la alegerile din toamnă pe liste proprii.
Ministrul finanţelor, Decebal Traian Remeş, senatorii Dan Amedeu Lăzărescu şi Vincenţiu Găvănescu, deputatul Laurenşiu Priceputu şi ambasadorul Sorin Botez au precizat pe de altă parte că nu îşi vor da demisia din PNL şi că aşteaptă să fie daţi afară din partid de actuala conducere a acestuia.

Dan Amedeu Lăzărescu: „Noi nu părăsim PNL. Conducerea actuală a părăsit idealurile liberale, tradiţia liberală, demnitatea liberală. Conducerea poate să ne dea afară pe noi, re-întemeietorii partidului şi intelectualii care reprezentăm liberalismul. De aceea, noi, cum scriem în manifest, întreprindem o acţiune de recuperare a valorilor liberale şi de reorientare a liberalilor pe calea pe care au făcut ei istoria Romaniei moderne şi reîntregirea poporului roman. Această operă istorică a PNL este batjocorită de actuala conducere care trage necontenit, prin misterioase cuvinte de ordine, PNL al Brătienilor spre stînga comunistă, ajungînd pînă la PDSR cu care este dispus să colaboreze.”

[...]

Decebal Traian Remeş: „Aceaste declaraţii care vin dinspre CDR 2000 le apreciem foarte încurajatoare; în acest moment nu am luat decizia de a intra în CDR 2000 din doua motive: credem în şansa de a construi o formaţiune politică şi prin aceasta să participăm la campania electorală din aceasta toamnă şi nu dorim în cadrul Convenţiei să naştem un plus de tensiune prin repartiţia locurilor eligibile. Dar, suntem conştienţi de faptul că greutăţile care ne-ar putea bara intenţia e a înregistra formaţiunea politică pot să ducă la o decizie în final, care să intrăm în cadrul CDR 2000. Subliniez însă că nici unul dintre cei care am iniţiat această mişcare şi dintre cei care au aderat deja la ea, nu avem ca primă ţintă un portofoliu parlamentar.”

[...]

(Mircea Ionescu) Quintus a mai afirmat că că Biroul Permanent central va decide probabil retragerea sprijinului politic pentru ministrul finanţelor, dar că acest lucru nu presupune şi demiterea lui Remeş de către primul ministru. PNL susţine că demersul ministrului finanţelor de a contesta conducerea partidului, de a iniţia formarea unui alt partid şi de a strînge semnături pentru susţinerea candidaturii la preşedinţie a primului ministru Mugur Isărescu este de natură să creeze în mod nedrept suspiciuni privind independenţa şi neutralitatea prim ministrului în raport cu forţele politice din coaliţie. [...]

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG