Implacabilul „atât de simplu” s-a întâmplat pe 17 august curent – după ce că toată viaţa a fost un soi de Sfarmă-Piatră în carierele literelor române din Basarabia, spre a-i conferi verbului strălucirea de piatră rară (şi – de citire!), Anatol Codru trece în lumea celor drepţi, împlinit: nu atât ca vârstă (pe 1 mai poetul îşi sărbătorea cei 74 de ani), cât ca destin. Nu doar în viaţă, până şi în moarte a avut un cuvânt de spus – cu puţine zile înainte de a se petrece, îşi redactase scenariul propriei înmormântări, aidoma unui cioplitor în piatră ce-şi taie în stei crucea, trecându-şi pe ea nu doar anul naşterii, ci şi anul morţii.
În golul pe care îl lasă această dispariţie – Anatol Codru nu are „urmaşi” direcţi în poezia noastră, meşterul fiind cu totul şi cu totul singular în peisajul pruto-nistrean –, se cuvine a păstra un minut de reculegere, cât să rezoneze – acum ca o profeţie împlinită – vocea poetului recitând:
Şi va fi atât de simplu
Bate frig de la origini,
Cerul scapără polei,
Şi-o să-ncep şi eu a ninge
Peste toţi străbunii mei.
Din milenii în milenii
Auzi-vei, vei vedea
Cum vor trece sănii, sănii
Peste cărunteţea mea.
Şi va fi întruna timpul,
Şi de pretutindeni – eu,
Şi va fi atât de simplu,
Şi va fi atât de simplu,
Parcă-a nins cu Dumnezeu!...