Linkuri accesibilitate

19 august 1960 – Belka şi Strelka în spaţiu


Fiecare dintre cele două supraputeri încerca să-şi demonstreze superioritatea politică şi ideologică, inclusiv prin succesele obţinute în explorarea spaţiului.


O componentă importantă a cursei înarmărilor dintre Statele Unite şi Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece a fost şi aşa numita cursă a spaţiului. Fiecare dintre cele două puteri încerca să-şi demonstreze superioritatea politică şi ideologică prin diferite mijloace, inclusiv prin succesele obţinute în explorarea spaţiului. Prima lovitură a fost dată de URSS în 4 octombrie 1957, când a fost lansat primul satelit artificial al Pământului, Sputnik 1. Americanii şi-au luat revanşa în 31 ianuarie 1958, lansând în spaţiu Explorer 1, iniţiind şi un program extins de reforme educaţionale menite a pune accent pe perfecţionarea predării disciplinelor exacte în şcoală.

Prima lansare a unui satelit pe orbită l-au reuşit tot sovieticii, în 3 noiembrie 1957, câinele Laika fiind prima vietate trimisă în spaţiu, dar care nu supravieţuieşte pentru că echipa lui Koroliov nu are timp suficient să elaboreze asupra acestui aspect. Hruşciov a acordat echipei de cercetători doar o lună pentru realizarea programului şi Laika moare în spaţiu la 6 ore după lansare de căldură şi stress. New York Times şi alte ziare americane au criticat vehement acest experiment sovietic, din perspectiva apărării drepturilor animalelor, unii sugerând chiar ca în locul unui animal să fie trimis însuşi Hruşciov. Din acest moment era imperios deci pentru sovietici de a-şi îmbunătăţi imaginea, liderul sovietic insistând asupra unei acţiuni similare, dar care să facă posibilă readucerea pe Pământ a animalelor.

Acest lucru s-a produs în 19 august 1960, când a fost lansat Sputnik 5, având la bord doi câini, Belka şi Strelka, dar şi 40 de şoareci şi 2 şobolani. De data aceasta s-a reuşit perfecţionarea aparatului cosmic în aşa fel încât să existe posibilitatea supravieţuirii animalelor şi reîntoarcerii lor pe Pământ. Pe 20 august 1960, după un zbor de 24 de ore, Belka şi Strelka, precum şi ceilalţi pasageri din specia rozătoarelor au revenit în atmosferă, fiind într-o stare perfectă. Cele două căţele au participat chiar la o conferinţă de presă organizată imediat după aterizare în sediul agenţiei sovietice de presă TASS. Au transmis lumii întregi, prin limbajul lor specific, că deşi puţin speriate, se simt bine. Ambele căţele au trăit mult timp după asta, Strelka dând naştere la numeroşi căţei perfect sănătoşi. Un căţeluş născut de Strelka la câteva luni de la aterizare a fost dăruit de către Hruşciov soţiei preşedintelui american, Jacqueline Kennedy. Era un fel de a spune mea culpa pentru decesul prematur al Laikăi.
Previous Next

XS
SM
MD
LG