Linkuri accesibilitate

Nepotismul cultivat de Ilham Aliyev în Azerbaidjan


Ilham Aliyev și familia sa la cumpărături într-un mall din Baku
Ilham Aliyev și familia sa la cumpărături într-un mall din Baku

Familia președintelui controlează cele mai prospere afaceri din țară.

Industria aeriană din Azerbaidjan este practice toată controlată de o singură companie - “Silk Way Holding”. Firma a preluat mai multe afaceri în timpul privatizării companiei aeriene de stat - AZAL. De exemplu, întreprinderea de asigurări şi banca companiei AZAL au trecut în gestionarea mai multor persoane apropiate preşedintelui Ilham Aliyev, printre care şi fiica acestuia. Serviciul azer al Europei Libere a făcut o investigaţie despre legătura dintre preşedintele Aliyev şi privatizarea în condiţii dubioase a companiei aeriene de stat.

Arzu Aliyeva
Compania Silk Way Holding deţine aproape toate afacerile din industria aeriană azeră. De la firma de taxi până la magazinele duty-free. Compania are şi propria bancă – Silk Way Bank. O investigaţie a serviciului azer al Europei Libere bazată pe documentele obţinute de la Inspectoratul fiscal, demonstrează că fiica preşedintelui Azerbaidjanului, Arzu Aliyeva în vârstă de 21 de ani, se numără printre proprietarii băncii.

Se pare că preşedintele Alyev continuă tradiţia tatălui său, care a condus ţara timp de 30 de ani, şi vrea să controleze cele mai prospere afaceri în Azerbaidjan.

“Washington Post” scria că fiul preşedintelui Alyiev, Heydar, de nici 15 ani, a devenit anul trecut proprietarul unor vile de lux în Dubai în valoare de 44 de milioane de dolari. Fiicele sale, Arzu şi Leyla deţin, de asemenea proprietăţi în Dubai în valoarea de peste 30 de milioane de dolari.

Astăzi, în Azerbaidjan, nepotismul se pedepseşte cu 12 ani de închisoare, iar funcţionarii publici nu au dreptul să deţină afaceri. Restricţia nu vizează şi familiile funcţionarilor.

Într-un interviu pentru serviciul azer al Europei Libere, secretarul de presă al preşedintelui, Azer Gasimov a confirmat că Arzu Aliyeva se numără printre proprietarii băncii Silk Way, dar a amenţionat că atingând majoratul Aliyeva are tot dreptul să-şi deschidă propria afacere.

Expertul financiar Anar Khanbeyli a declarat Europei Libere că privatizarea afacerilor care aparţineau companiei de stat AZAL a fost din start compromisă. În mod normal, proprietatea statului se privatizează prin intermediul Comitetului de Stat pentru Privatizări, spune Anar Khanbeyli, şi privatizarea cotei care aparţine statului în banca Slik Way trebuia dirijată de acelaşi Comitet. Urma să fie anunţată o licitaţie, să se facă publice condiţiile de participare, să fie anunţat un câştigător. Niciuna din aceste procedure nu au fost urmate, constată expertul financiar Anar Khanbeyli.
XS
SM
MD
LG