Probabil că, după Mircea Cărtărescu, Dan Lungu este cel mai tradus scriitor român, cărţile sale Raiul găinilor (2004, 2007, Ed. Polirom), Sînt o babă comunistă (2007, Ed. Polirom), Cum să uiţi o femeie (2009, Ed. Polirom) fiind publicate în foarte multe limbi: franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă şi turcă. Cele mai cunoscute cărţi ale sale sînt romanele Raiul găinilor (2004, 2007, Ed. Polirom) şi Sînt o babă comunistă (2007, Ed. Polirom. Dumitru Crudu i-a luat un interviu despre cum sînt percepute cărţile sale în străinătate.
Dan Lungu: „Lucrurile stau diferit în Franţa şi Germania, de pildă.”
Dumitru Crudu: „Există o diferenţă între ce spun cronicarii şi ce vor cititorii?”
Dan Lungu: „Da, da. Şi piaţa de cartea funcţionează altfel. De pildă, e o legătură foarte strînsă între cititori şi cronicari în Germania. Aici cititorii de carte cumpără după sfaturile cronicarilor. Mulţi.”
Dumitru Crudu: „În cazul tău, da?”
Dan Lungu: „Nu numai în cazul meu. Dar bănuiesc că şi în cazul meu. Şi, pe deasupra, eu am fost cucerit de critica germană pentru că e o critică foarte profesionistă. O apărut cartea, iar cartea mea o apărut la o editură din Austria, dar nu din Germania. E o diferenţă în chestiunea asta. Dar s-a scris foarte mult despre ambele cărţi care au apărut, în ziare foarte bune, fără să fie o editură care are puterea asta de a impune jurnaliştilor să scrie, iar în momentul în care apărea în una dintre publicaţiile germane o cronică, vînzările creşteau subit, îmi spunea editorul. Nu ştiu ce s-o întîmplat azi, cine o scris, dar au fost treizeci de comenzi. Da.”
Dumitru Crudu: „Superb!”
Dan Lungu: „Da, e o legătură foarte strînsă. În Franţa nu. În Franţa nu e absolut nici o legătură între scriitor şi cronicar. Poate să scrie ce o vrea, că degeaba.”
Dumitru Crudu: „Ca şi în România şi Republica Moldova.”
Dan Lungu: „Poate să scrie în cel mai important ziar cea mai laudativă cronică, superelogioasă, nu mişcă deloc cartea. Da, şi în România şi în Republica Moldova e cam la fel. În schimb, în piaţa franceză e foarte important zvonul de la om la om. Ei socializează foarte bine şi foarte mult şi dacă reuşeşte cartea prin hazard să pătrundă prin nişte linii de forţă sociale în zona asta a tinerilor sau chiar a clasei medii, în nişte lanţuri de sociabilitate să le spunem, atunci pot să crească vînzările fără nici o explicaţie pentru că nu ştii cum. Dar, bunăoară, deodată a picat într-o serie de grupuri de bătrîni care citesc cărţi şi discută între ei. Se întîlnesc în sala unui castel, să zicem, că acolo sînt multe castele. Se întîlnesc la un castel şi stau de vorbă. Au tot felul de astfel de cluburi de lectură. Şi dacă intri într-o reţea de asta de cluburi fără să ştii cum, deodată, te trezeşti că saltă vînzările enorm şi tu nu ştii de unde, da. Dar totuşi nu pentru că ar fi apărut nu ştiu ce cronică în nu ştiu ce revistă prestigioasă. ”