Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent: Armata bulgară face economii


La o paradă militară în centrul Sofiei
La o paradă militară în centrul Sofiei

În următorii trei ani armata va fi redusă de la 30 000 la 25 000 fără ca aceasta să afecteze capacitatea sa de luptă. Nu se prevăd reduceri de salarii.


Ministerul bulgar al apărării va renegocia contractele pentru modernizarea forțelor aeriene cu noi avioane de transport si elicoptere. În vederea realizării de economii în condițiile crizei Sofia va renunța la două avioane de transport „Spartan” și la trei elicoptere, produse respectiv de compania italiană „Alania” și de concernul „Eurocopter”. În acest mod vor fi livrate numai trei avioane de transport și 15 elicoptere de atac. Firmele producătoare vor putea intenta procese Bulgariei la Tribunalul international de arbitraj de la Stokholm.

Ministrul apărării, Aniu Anghelov, a avertizat că tratativele cu „Eurocopter” trebuie precedate de onorarea unor plăți curente. Este vorbă de aproximativ 27 de milioane de euro. Pănă acum statul bulgar a plătit concernului 300 de milioane de euro. Mai rămîn 200 de milioane.

Planul actualizat de modernizare a armatei are ca priorități cumpărarea de avioane de vînătoare și modernizarea sistemului militar de comunicații. În 2006 guvernul socialistului Serghei Stanișev a cerut oferte de la companiile „Boeing”, „Lokheed Martin”, „Gripen” și „Dassault Aviation”. Din lipsa de bani decizia finala întărzie. Una dintre variantele de a reduce din cheltuieli este cumpararea de avioane americane împreună cu România. În 2012 expiră perioada de exploatare a avioanelor sovietice MIG-21.

În cadrul programului de economii în acest an au fost concediați deja peste 300 de soldați și ofițeri și anulate 600 de locuri neocupate. În următorii trei ani armata va fi redusă de la 30 000 la 25 000 fără ca aceasta să afecteze capacitatea sa de luptă. Nu se prevăd reduceri de salarii. Militarii vor primi la pensionare 20 de salarii.

Contingentul din Afganistan se va transforma într-o brigadă specializată pentru operațiuni în cadrul Alianței nordatlantice cu 700 de soldați și ofițeri. Aceasta va necesita investiții în valoare de 20 de milioane de euro.
XS
SM
MD
LG