În propaganda şi istoriografia sovietică data de 2 august 1940 era considerată una dintre cele mai măreţe sărbători, pe lângă 12 octombrie 1924, ziua creării RASSM, pe care trebuiau să le marcheze cu mare fast moldovenii ascultători de „fratele mai mare”. Declaraţia PCRM din 31 iulie a.c. arată că urmaşii „ideilor şi tradiţiilor PCM” încearcă să perpetueze semnificaţia zilei de 2 august 1940. Să mai amintim de asemenea că ideologi ai etno-moldovenismului precum Stati, Stepaniuc sau Nazaria, invocă aceiaşi semnificaţie sovietică a datei cu pricina. Cealaltă parte a spectrului politic şi a istoriografiei noastre naţionale (dintre istorici aş remarca aici pe Anton Moraru şi Ion Şişcanu) majoritare la ora actuală în Republica Moldova, nu condamnă neapărat expres crearea RSS Moldoveneşti, ci arată că această acţiune a decurs dintr-un rapt teritorial, săvârşit ca urmare a semnării Pactului Molotov-Ribbentrop şi a ultimatumurilor sovietice adresate României în 26 şi 28 iunie 1940. Deci consideră 2 august 1940 o acţiune ilegitimă, insistând deopotrivă asupra manierei în care delegaţia din partea Basarabiei şi a RASSM a fost selectată şi ce statut avea aceasta, prin comparaţie cu delegaţiile Ţărilor Baltice. Or, numai 7 dintre cei 32 delegaţi „ai poporului moldovenesc” la sesiunea a 7-a a Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940 erau moldoveni/români, restul fiind ruşi, ucraineni, evrei, printre aceştia „rătăcindu-se” şi un etnic maghiar.
Este de remarcat un aspect care este comun celor două paradigme de interpretare a creării RSSM. Cu alte cuvinte, ambele se întâlnesc la un moment dat şi asta se referă la trasarea hotarelor dintre noua republică unională creată pe 2 august 1940 – RSS Moldovenească, pe de-o parte, şi RSS Ucraineană, pe de altă parte. Or, şi tabăra celor care împărtăşesc interpretarea sovietică şi urmaşii acestora reprofilaţi după 1991 în etno-moldovenişti şi „statalişti”, dar şi cei care se pronunţă în favoarea ideii de reunificare a teritoriilor României şi Republicii Moldova critică vehement încadrarea în componenţa Ucrainei sovietice a teritoriilor Basarabiei de sud – a judeţelor Ismail şi Cetatea Albă şi a unei părţi a judeţului Hotin din Nordul Basarabiei. Şi unii şi alţii accentuează existenţa a doua proiecte de delimitare a frontierei dintre RSSM şi RSSU, planul ucrainean sau planul Hruşciov şi planul moldovenesc, sau planul Constantinov, după numele preşedintelui Sovietului Comisarilor Poporului din RASSM. Până la urmă, a avut câştig de cauză proiectul susţinut de Hruşciov, pe atunci primul secretar al RSS Ucrainene.
În final, semnificaţia zilei de 2 august 1940 pentru etno-moldovenişti şi PCRM este aceea de zi fondatoare a actualei Republici Moldova. Pentru tabăra pro-unionistă, ea înseamnă un eveniment tragic în continuarea raptului din 28 iunie 1940 şi reprezintă drama destrămării teritoriului istoric al Basarabiei. Ce ar fi însă dacă şi unii şi alţii ar admite că independenţa Republicii Moldova se bazează mai degrabă pe voinţa majorităţii grupurilor etnice componente – moldoveni/români, ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari etc. de a păstra status-quo-ul creat după destrămarea URSS şi nu pe justificarea sau contestarea deciziei adoptate la Moscova în 2 august 1940?
