Linkuri accesibilitate

O publicistă din România în greva foamei


Potrivit unui comunicat de presă, publicista Angela Furtună, de la Suceava, membră a Uniunii Scriitorilor din România, doctorantă în literatura exilului românesc, cu o teză despre opera Monicăi Lovinescu, a intrat în greva foamei pe durată nelimitată, în clădirea Bibliotecii Bucovinei.
In scrisoarea făcută publică și adresată președinției României și autorităților județului Suceava, Angela Furtună afirmă că protestează împotriva deciziei de demitere a ei din Biblioteca Bucovinei, de către o conducere, afiliată unui grup „intelectual, ideologic extremist“, cunoscut între altele pentru „traseism politic și turism politic oligarhic” și pentru atacurile împotriva intelectualilor români care suțin valorile europenizării”.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG