Linkuri accesibilitate

Sisteme de referință diferite pe un fundal politic înnourat


Ministrul economiei Valeriu Lazăr: „Nu există comerţ între ţări, ca să nu fie influenţat de relaţiile politice. Asta e axiomă, aici numai cine nu vrea să înţeleagă, nu înţelege lucrul ăsta.”



Valeriu Lazăr: „Conform informaţiei la zi: exportul are loc. Cam 50 % din tot ce exportăm noi într-acolo – merge. Şi sunt companii, care într-adevăr exportă pe piaţa Federaţiei Ruse sută la sută. Adică, acolo unde nu au existat şi nu există dubii, lucrurile merg aşa cum mergeau.”

Europa Liberă: Dar aceste avertizări de cod roşu?

Valeriu Lazăr
Valeriu Lazăr
: „Domnul Onişcenko este o persoană destul de excentrică. În discuţia noastră cu domnul Fursenko, copreşedintele părţii ruse a Comisiei noastre mixte, am convenit principial cu autorităţile Federaţiei Ruse – anunţăm un moratoriu la declaraţii şi încercăm să creem condiţiile ca specialiştii să se aşeze şi să discute. Noi avem acorduri bilaterale, avem acorduri multiraterale. Pentru asta există comisii mixte, pentru asta este grija statului - să creeze condiţii ca specialiştii să discute. De aceea: prima constatare – noi exportăm vin pe piaţa Federaţiei Ruse. Nu există nici un embargou.”

Europa Liberă: Cât?


Valeriu Lazăr: „Cam jumătate din cât se duce încolo. Există acest export. În cinci luni de zile am crescut exporturile în Federaţia Rusă cu 45%. Vă daţi seama, noi vorbim de un progres destul de semnificativ. Deaceea, sarcina a fost: începem dialogul, deblocăm loturile, care sunt acolo, ne lămurim lot cu lot, maşină cu maşină şi lucrul ăsta se întâmplă. Fiindcă s-a constat că specialiştii din Federaţia Rusă şi ai noştri operează în sisteme diferite de referinţă.”

Europa Liberă: Bine, de ce limbajul este diferit?

Valeriu Lazăr: „Este diferit limbajul. Nu pot spune că nu există şi implicaţii politice.”

Europa Liberă: Partenerii ruşi economici, ei îşi dirijează afacerile în funcţie de declaraţiile politice ale unor sau altor lideri?

Valeriu Lazăr: „Am impresia că şi norii politici s-au cam dispersat. Fiindcă am convenit de principiu cu domnul Fursenko că dacă vedem că lucrurile nu merg, revenim. Poate chiar merg la Moscova şi convocăm în regim de urgenţă întâlnirea copreşedinţilor. Dumnealui mi-a spus că momentan nu este această necesitate, hai să nu facem mai rău decât este.”

Europa Liberă: După embargoul din 2006, Moldova a însuşit lecţia?


Valeriu Lazăr: „Doar parţial. Fiindcă pot să afirm cu toată certitudinea că nu sunt satisfăcut total de sistemul de gestionare a calităţii. Nu deschid parantezele, dar chiar astăzi am semnat în adresa domnului prim-ministru plusurile şi minusurile sistemului de certificare a conformităţii produselor alimentare. Nu intru în detali.”

Europa Liberă: Dar de ce nu intraţi? Care sunt plusurile şi minusurile? Succint.


Valeriu Lazăr: „Ce a fost pozitiv după 2006? Că pe undeva s-a consolidat capacitatea acestor laboratoare. Dar s-a făcut un lucru prost – s-a făcut monopol, ceea ce nu-i corect absolut. Şi atunci noi capacităţi avem limitate, este o singură organizaţie de certificare, care fizic nu reuşesc să-şi facă până la capăt meseria. Este una din constatări, doar. Trebuie să excludem acest monopol. Trebuie să avem cel puţin dou-trei organizaţii de certificare. Noi am făcut o analiză foarte serioasă a acestui sistem, care există, şi am văzut acolo locuri slabe. Şi am propus domnului prim-ministru să convocăm toţi factorii decizionali şi să înlăturăpm aceste locuri slabe.”

Europa Liberă: Nedumerirea a apărut atunci, când pe alte pieţe aceeaşi producţie este de calitate şi când e vorba de piaţa rusă...

Valeriu Lazăr: „Nu trebuie să ne mire chestia asta. Fiindcă există un minim necesar de cerinţe, care sunt stabilite practic în toate ţările. După care fiecare ţară îşi stabileşte cerinţele proprii. Şi după anul 2006, după ceea ce s-a întâmplat, undeva prin 2007, a fost semnat un memorandum la nivel de autorităţi competente din Republica Moldova şi Federaţia Rusă şi au stabilit un şir de indicatori, pe care vinurile moldoveneşti trebuie să le respecte special pentru piaţa Federaţiei Ruse. Deci, asta nu înseamnă, că dacă vinul nostru este acceptat în Germania, să zicem, el poate automat să fie acceptat în Federaţia Rusă. Nu trebuie să ne mire lucrul ăsta.

Fiindcă Federaţia Rusă, după ceea ce s-a întâmplat până la 2006, ei au considerat să ne stabilească nişte termeni mai rigizi. E dreptul ţării importatoare. Dacă nu suntem de acord, vindem în altă piaţă. Deaceea, aici a intervenit acum neînţelegerea. Fiindcă ai noştri consideră, că trebuie să respectăm douăzeci şi ceva indicatori. La care Federaţia Rusă zice: nu vă supăraţi, dar noi am stabilit că voi mai mulţi indicatori. Şi iată este o zonă de neînţelegere. Şi acum noi le-am propus: dragii noştri, rezolvaţi problemele pe termen scurt, deblocaţi, după care hai odată şi odată să stabilim foarte clar, să avem certitudinea, că noi suntem într-un sistem de referinţă. Eu acum am impresia, că noi operăm în sisteme de referinţă diferite.

Ai noştri consideră că fac totul corect şi îşi măsoară indicatorii pe care-i consideră necesari. Dar în această situaţie s-a demonstrat că ei nu sunt suficienţi, conform cerinţelor Federaţiei Ruse. De exemplu, în Federaţia Rusă mai este un document, care se numeşte „Sanpin”, un document valabil pentru piaţa Federaţiei Ruse. Şi dacă nouă nu ne place şi dacă noi considerăm, că aceste cerinţe sunt prea rigide, nici o problemă, mergem în alte pieţe şi ruşii o să bea vinuri franţuzeşti, bulgăreşti. Noi vrem să fim prezenţi pe această piaţă? Înseamnă că noi trebuie să ne subordonăm cerinţelor de calitate la piaţa pe care vrem să fim. Regula de aur, n-ai ce incrimina cuiva.”

Europa Liberă: Problema exporturilor vinurilor moldoveneşti pe piaţa rusă ar putea fi un subiect de dialog moldo-rus şi atunci când vine vorba de aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului?


Valeriu Lazăr
: „N-are nimic una cu alta. În procesul de aderare a unei ţări sau alta mai mult se discută aspecte tarifare.”

Europa Liberă: Scurt pe doi: cât a fost politică şi cât a fost economie?


Valeriu Lazăr
: „Fundalul a fost unul politic. Comerţul dintre ţări este o derivată a relaţiilor politice, asta să fie clar pentru toată lumea. Şi lucrul ăsta, apropo, nu este valabil doar pentru Federaţia Rusă. Fiindcă dacă noi nu ne apropiam şi nu făceam pe intern, la nivel de mesaje şi la nivel de acţiuni concrete, noi nu ne apropiam de Uniunea Europeană, credeţi-ne, că noi nu începeam niciodată negocierile asupra acordului comun. Asta este. Nu există comerţ între ţări, ca să nu fie influenţat de relaţiile politice. Asta e axiomă, aici numai cine nu vrea să înţeleagă, nu înţelege lucrul ăsta.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG